26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O mănuşă electronică poate face inima să bată la nesfârşit
O mănuşă electronică poate face inima să bată la nesfârşit

O membrană elastică şi subţire, creată cu ajutorul unei imprimante 3D, care, teoretic, ar putea menţine bătăile inimii la nesfârşit şi preveni infarctul, a fost pusă la punct de cercetătorii americani. Membrana este elastică şi subţire, concepută astfel încât să acopere inima ca o mănuşă, fiind prevăzută cu electrozi subţiri care monitorizează funcţia cardiacă, iar proprietăţile sale au fost testate pe o inimă de iepure, în condiţii de laborator, informează dailymail.co.uk.
Cercetătorii americani de la Universitatea Urbana-Champaign din Illinois şi de la Universitatea din Washington, care au publicat rezultatele cercetării în revista Nature, speră că, peste 10 - 15 ani, vor reuşi să prevină infarctul folosind membrana revoluţionară pe inimile umane. Echipa de cercetători a reuşit să realizeze o membrană potrivită pentru inima unui iepure după ce au scanat prin mijloace computerizate suprafaţa acesteia, realizând ulterior un mulaj al membranei. După ce au creat membrana, au prevăzut-o cu o reţea de electrozi, care interacţionează cu restul corpului, pentru a regla bătăile inimii. "Acest pericard artificial este controlat cu ajutorul unor dispozitive de înaltă precizie, care simt şi interacţionează cu inima în diferite moduri, relevante pentru cardiologia clinică", a afirmat cercetătorul John Rogers.
Aceşti senzori monitorizează mişcarea ţesutului inimii, utilizând semnalele pe care sistemul nervos le trimite în mod normal inimii pentru a regla pulsul. Această metodă permite dispozitivului să menţină bătăile inimii chiar şi atunci când o persoană suferă de aritmie sau are infarct. "Când detectează un eveniment potenţial catastrofal, precum un atac de cord sau aritmie, dispozitivul poate aplica o terapie de înaltă definiţie. Acesta poate aplica stimuli, stimuli electrici, din diferite puncte ale dispozitivului, într-un mod optim, astfel încât să oprească aritmia şi să împiedice moartea cardiacă subită.", a declarat inginerul biomedical Igor Efimov postului public din St. Louis.


Articole înrudite