Conservate în formol și analizate de geneticieni, mai multe țesuturi pulmonare prelevate în Europa la începutul secolului al XX-lea au contribuit la obținerea unor noi informații despre gripa spaniolă, iar unul dintre virusurile gripei sezoniere ar putea fi un descendent direct al acesteia, au dezvăluit autorii unui studiu publicat în revista Nature, informează AFP. Cea mai devastatoare pandemie provocată de o boală respiratorie în secolul al XX-lea, gripa din 1918-1919, denumită "spaniolă - un termen înșelător, întrucât acea pandemie a fost departe de a se fi concentrat în Spania -, a ucis între 50 și 100 de milioane de oameni, potrivit estimărilor formulate de oamenii de știință. Originea sa virală a fost confirmată abia în anii 1930. Ulterior, cercetătorii au identificat virusul care a declanșat-o: un virus gripal A de subtip H1N1. Însă numeroase mistere continuă să existe în legătură cu gripa spaniolă. Geneticienii încearcă să le descifreze de aproximativ 20 de ani, însă misiunea lor este limitată de numărul mic de țesuturi prelevate de la victime și care ar putea fi analizate în prezent. După aproximativ 15 demersuri rămase fără succes, Sebastien Calvignac-Spencer, specialist în evoluție virală la Institutul Robert Koch din Germania, a dezvăluit că el și colegii lui au avut în sfârșit noroc. Au primit acces la 13 eșantioane de plămâni conservați în formol în muzee din Berlin și Viena, datând din 1901 până în 1931, inclusiv șase din perioada 1918-1919. Ei au depistat fragmente din ARN-ul virusului care a provocat gripa spaniolă în trei eșantioane din 1918. Cercetătorii au reușit să secvențieze mari părți din genomul virusului care a infectat două persoane, precum și genomul complet într-un al treilea caz. În trecut, "au existat doar secvențieri pentru 18 specimene din lumea întreagă, două genomuri complete, în Statele Unite" și "nicio informație genetică despre primele faze ale pandemiei", a subliniat Sebastien Calvignac-Spencer într-o conferință de presă. Gripa spaniolă a generat trei mari valuri pandemice Gripa spaniolă a generat, într-adevăr, trei mari valuri pandemice. Al doilea și al treilea au fost deosebit de ucigașe, fiind mult mai devastatoare decât primul val, care s-a declanșat în primăvara anului 1918. În noul studiu, cercetătorii au detectat variații genomice de-a lungul pandemiei și în evoluția sa în jurul lumii, prin intermediul deplasărilor favorizate de transferurile de soldați spre sfârșitul Primului Război Mondial. Încă din primele faze ale gripei spaniole, o genă a virusului pare să fi evoluat pentru a contracara reacția imunitară umană. "Aceste noi analize sunt compatibile cu scenariul unei origini pandemice pure a virusurilor gripale sezoniere", dovedind o filiație directă, au precizat autorii studiului. Descoperirea contrazice alte ipoteze despre apariția gripei sezoniere, mai ales ideea - denumită "reasortare" - conform căreia virusurile actuale ar fi constituite din mai multe fragmente genetice provenite de la strămoși eterogeni. În schimb, este dificil de explicat felul în care pandemia gripală din 1918 s-a transformat progresiv într-un virus sezonier, "din cauza lipsei de date", mai ales din anii 1920, a explicat Thorsten Wolf, medic virusolog la Institutul Robert Koch. Deși cele două pandemii nu pot fi comparate, ținând cont că au existat "virusuri diferite, condiții de propagare foarte diferite, oameni organizați și conectați diferit", anumite similarități pot să existe, a afirmat Sebastien Calvignac-Spencer. "De exemplu, gripa din 1918 a cunoscut mai multe valuri, la fel ca pandemia de COVID-19, dar, spre deosebire de aceasta, ale cărei valuri au fost asociate cu noi variante virale, probabil nu la fel s-a întâmplat și în cazul pandemiei din 1919, conform studiului nostru", a precizat același cercetător. Studiul publicat în revista Nature conține totuși și o limită importantă, ce constă în "eșantionul său foarte mic de date", au recunoscut autorii săi, care au subliniat că rezultatele lor sunt "preliminare". "Genomuri suplimentare ale unor eșantioane prelevate în perioada pandemică, precum și o caracterizare fenotipică a mai multor virusuri din 1918, in vitro și in vivo, vor permite fără niciun dubiu o analiză mai robustă", au estimat ei. Oamenii de știință vor trebui de acum înainte să găsească noi specimene patologice conservate până în zilele noastre. (sursa Agerpres)
