26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministrul Sănătăţii a recunoscut că şpaga din spitale este un fenomen de "mare amploare"
Ministrul Sănătăţii a recunoscut că şpaga din spitale este un fenomen de "mare amploare"

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi, 08 ianuarie 2019, că va realiza un plan de măsuri, împreună cu sindicatele din domeniu, pentru limitarea şpăgii din spitale, fenomen care este de "mare amploare", anunţă Agerpres. "Astăzi (n.r. - marţi) la această discuţie pe care am avut-o cu cele două federaţii (n.r. - Sanitas şi Solidaritatea) am deschis şi această problemă (n.r. - şpaga în spitale). Concluzia a fost că împreună vom lua nişte decizii, poate chiar conştientizate într-un plan de măsuri, astfel încât să limităm foarte mult acest fenomen care din păcate nu este eradicat şi i-aş contrazice puţin pe colegii mei, în sensul că este încă de mare amploare. În permanenţă mesajele care îmi vin scot în evidenţă acest aspect", a declarat Pintea într-o conferinţă de presă susţinută după întâlnirea cu reprezentanţi ai sindicatelor Sanitas şi Solidaritatea.
Ea a precizat că s-a convenit întărirea rolului sindicatului în luarea deciziilor, în rezolvarea unor probleme care ţin în organizarea muncii salariaţilor dintr-un spital. "De asemenea, am convenit să muncim, să lucrăm împreună pentru creşterea actului medical (...) prin contractul de colectiv de muncă să întărim rolul sindicatului în luarea deciziilor, în rezolvarea unor probleme care ţin în organizarea muncii salariaţilor dintr-un spital", a spus Pintea.


Articole înrudite