26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministerul Sănătăţii: Ce înseamnă eficacitate 95% la un vaccin - risc de 20 de ori mai mic de a dezvolta COVID-19 simptomatic
Ministerul Sănătăţii: Ce înseamnă eficacitate 95% la un vaccin - risc de 20 de ori mai mic de a dezvolta COVID-19 simptomatic

Ministerul Sănătăţii a explicat, luni, că eficacitate de 95% a unui vaccin împotriva noului coronavirus înseamnă că, prin comparaţie cu o persoană nevaccinată, o persoană imunizată are un risc de 20 de ori mai mic să dezvolte COVID-19 simptomatic.
Potrivit ministerului, eficacitatea unui vaccin arată cu cât scad cazurile de boală în populaţia vaccinată, comparativ cu populaţia nevaccinată.
"'Eficacitate 95%' nu înseamnă, cum poate ar fi uşor de crezut, că în 5% din cazuri vaccinul dă greş şi e inutil. De fapt, 'Eficacitate 95%' înseamnă că, prin comparaţie cu o persoană nevaccinată, o persoană vaccinată are un risc de 20 de ori mai mic să dezvolte COVID-19 simptomatic. Cum se ajunge la această estimare a eficacităţii? Prin studii clinice", a precizat Ministerul Sănătăţii, pe pagina de Facebook.
Ministerul a indicat în acest sens studiul clinic care a stat la baza aprobării vaccinului Pfizer BioNTech şi care a urmărit 43.448 de persoane, împărţite în două grupuri: unul a cuprins persoane cărora le-a fost administrat vaccinul şi celălalt persoane cărora le-a fost administrat placebo (o soluţie salină).
"În ambele grupuri, injecţiile au fost administrate la 21 de zile distanţă. Unul din obiectivele principale ale studiului a fost să determine eficacitatea vaccinului împotriva dezvoltării COVID-19 simptomatic, la cel puţin 7 zile de la administrarea celei de-a doua doze. S-a observat că din cele 21.720 de persoane care au primit vaccinul, doar opt au dezvoltat simptome specifice COVID-19, fiind confirmate prin testare RT-PCR; din celelalte 21.728 de persoane care au primit placebo (soluţie salină), 162 au dezvoltat simptome specifice COVID-19, fiind confirmate prin testare RT-PCR", a arătat Ministerul Sănătăţii. (Sursa Agerpres)


Articole înrudite