Un nivel înalt al educaţiei întârzie apariţia maladiei Alzheimer cu cel puţin cinci ani, afirmă cercetătorii francezi. De ce sunt oamenii inegali în faţa riscului de Alzheimer? Un posibil răspuns la această întrebare este dat de noţiunea de "rezervă cognitivă".
Altfel spus, un capital cerebral diferit de la individ la individ, care ar permite o rezistenţă mai bună în faţa bolii. Acest concept a fost prezentat pe larg cu ocazia celei de-a treia ediţii a Aquitaine Conférences sur les Neurosciences 2012, ce a avut loc în oraşul francez Arcachon, în perioada 5-8 noiembrie, o manifestare integral subvenţionată de consiliul regional din regiunea Aquitaine. "De exemplu, un nivel universitar întârzie declanşarea bolii cu cel puţin cinci ani", afirmă profesorul Orgogozo, directorul departamentului de ştiinţe neuronale de la Centre Hospitalier Universitaire din Bordeaux, citat de lefigaro.fr.
Profesorul Yaakov Stern de la Universitatea Columbia din Statele Unite a fost acela care a dezvoltat noţiunea de rezervă cognitivă. În opinia lui, "capitalul intelectual" iniţial nu este singurul element de luat în calcul, iar menţinerea unei activităţi intelectuale, chiar la o vârstă avansată, întârzie apariţia bolii. "Mai multă educaţie înseamnă mai multe sinapse, un cortex mai gros, mai multe posibilităţi de compensare prin circuite alternative. Este un concept important, care arată că se petrece ceva în creier, la nivel intelectual, chiar cu mulţi ani înainte de apariţia simptomelor", spune acelaşi profesor.
Însă supraactivitatea compensatoare a creierului sfârşeşte prin a se epuiza şi, la fel ca un motor care şi-a depăşit limitele, declinul parvine la fel de brusc ca în cazul motorului epuizat. "Persoanele care au cele mai mari rezerve cognitive vor avea o boală mai avansată în momentul în care va începe declinul lor cognitiv (o scădere a performanţelor intelectuale, n.r.), ele vor avea de mai puţin timp pentru a atinge punctul în care maladia va compromite funcţionarea creierului şi deci declinul lor va fi mai rapid", spune profesorul Stern.
Mai multe alte subiecte au fost dezbătute în cadrul aceleiaşi conferinţe. Astfel, cu cât durata de viaţă este mai mare, cu atât creşte şi riscul de a suferi de maladia Alzheimer. Statisticile sunt nemiloase. "În prezent, Franţa numără între 800.000 şi 1.000.000 de cazuri. Odată cu apariţia segmentelor de vârstă de risc mare (de peste 70 de ani), definite prin sintagma «papy-boomers», ne temem de o creştere considerabilă a incidenţei bolii, dacă nu vom găsi repede un mijloc pentru a o înfrâna sau pentru a o încetini", spune profesorul Orgogozo.
Avem astăzi un mijloc pentru a obţine un diagnostic precoce al maladiei Alzheimer?
"Teoretic, da. În practică, nu. Pentru a putea califica o stare a maladiei, trebuie să existe simptome deranjante şi inconveniente majore pentru bolnav sau pentru apropiaţii săi", spune Jean-Marc Orgogozo. Or, instalarea maladiei Alzheimer se face cu mult timp înainte, fără niciun simptom, iar, în plus, boala poate fi confundată, la început, cu procesul normal de îmbătrânire. Imagistica prin rezonanţă magnetică şi puncţiile lombare, realizate pentru a detecta semnele precoce ale bolii, oferă pentru moment doar o probabilitate mare, nu şi o certitudine a dezvoltării într-o bună zi a bolii.
Revista ştiinţifică internaţională The Lancet Neurology a publicat rezultatele a două studii realizate pe zeci de bolnavi columbieni atinşi de o formă comună a maladiei Alzheimer. Aceste studii au arătat că primele semne sunt detectabile în lichidul cefalorahidian al acestor pacienţi (o creştere a concentraţiei de peptie beta-amiloide) cu peste 20 de ani înainte de apariţia primelor simptome ale bolii.
Desigur, este vorba de o formă specifică a maladiei. "Toate mutaţiile dominante cunoscute reprezintă mai puţin de 1% din cazurile de Alzheimer", afirmă profesorul Orgogozo şi nimic nu ne spune că putem să extrapolăm. De altfel, în forma genetică a maladiei Alzheimer studiată de cercetătorii de la Universitatea Columbia, pacienţii prezintă primele simptome la vârsta medie de 49 de ani. În rândul populaţiei generale, diagnosticul se face mai degrabă în jurul vârstei de 80 de ani şi adeseori pe la 70 de ani sau mai puţin, în centrele specializate de diagnosticare, reaminteşte acelaşi neurolog.
Pacienţii columbieni, fără simptome, dar purtători ai mutaţiei genetice, care au fost supuşi unui test medical denumit PetScan, pentru a măsura debitul sangvin din creier, arată deja o creştere anormală a debitului în anumite regiuni. Profesorul Richard Frackowiak, directorul secţiei de neurologie de la Centre Hospitalier Vaudois, ce aparţine de Universitatea Lausanne din Elveţia, afirmă: "Acest fapt atestă posibilitatea unei compensări foarte precoce, care permite menţinerea funcţionării cerebrale, timp de mai multe decenii, înainte de declanşarea bolii".
Pentru moment, cercetările ştiinţifice, care se concentrează asupra markerilor precoce ai bolii, nu au descoperit cu adevărat aplicaţii practice pentru diagnosticare, însă oamenii de ştiinţă speră să experimenteze cu succes tratamente viabile pentru stadiile incipiente ale bolii, la fel ca în cazul hipertensiunii, când pacienţii iau anumite medicamente pentru a evita distrugerea arterelor.
