Un program de somn de doar cinci ore pe noapte, timp de o săptămână, şi accesul nelimitat la mâncare i-a făcut să se îngraşe pe participanţii la un studiu organizat recent în Statele Unite, ale cărui rezultate au fost publicate luni. Oamenii de ştiinţă au arătat deja că lipsa somnului poate să conducă la o creştere în greutate, fără însă ca efectele asupra metabolismului să fie bine determinate. În noul studiu, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), cercetătorii americani arată că rămânerea în starea de veghe necesită mai multă energie, conducând la ingerarea unei cantităţi mai mari de alimente. "Nu lipsa somnului în sine duce la îngrăşare", afirmă Kenneth Wrightt, directorul Laboratorului pentru studierea somnului şi de cronobiologie de la Universitatea Colorado, din oraşul Boulder, coordonatorul studiului. "Dar atunci când nu dormi suficient ai tendinţa de a mânca mai mult decât este necesar, pentru a compensa ", a explicat el.
Pentru acest studiu, savanţii americani au monitorizat 16 femei şi bărbaţi cu o stare de sănătate bună, care au "trăit" timp de două săptămâni în Spitalul Universitar din Colorado. Consumul lor de energie a fost calculat prin măsurarea cantităţilor de oxigen inspirate şi a celor de dioxid de carbon (CO2) expirate. În timpul primelor cinci zile, jumătate dintre participanţi nu puteau să doarmă mai mult de cinci ore pe noapte, în timp ce membrii din celălalt grup au avut parte de nopţi considerate normale, cu opt sau nouă ore de somn. La sfârşitul acestei perioade, cele două grupuri au făcut schimb de programe, pentru a face acelaşi experiment timp de alte cinci zile. Cu toţii aveau acces la mese copioase şi alte alimente pe care putea să le mănânce în orice moment ar fi dorit, precum fructe, iaurturi, chipsuri şi îngheţată.
În medie, cei care dormeau doar cinci ore pe noapte ardeau cu 5% mai multă energie în comparaţie cu grupul care dormea până la nouă ore, dar ei au consumat totodată mai multă hrană, corespunzând unui procent suplimentar de calorii de 6%. Cei care dormeau mai puţin mâncau mai puţin la micul-dejun, dar consumau mai multe alimente la cină, introducând în organism, seara, un număr de calorii mai mare decât cel care corespundea oricărei alte mese luate în timpul zilei.
Autorii studiului au constatat, totodată, că femeile şi bărbaţii au reacţionat diferit în timpul studiului. Dormind normal, bărbaţii s-au îngrăşat puţin, în timp ce femeile şi-au menţinut silueta. Însă, atunci când au dormit doar cinci ore pe noapte, atât femeile, cât şi bărbaţii s-au îngrăşat, în medie, un kilogram.