Fiţi gentili, este bine pentru sănătate. A fi cinic şi agresiv faţă de ceilalţi vă poate dubla riscul de a avea un accident vascular cerebral la vârsta mijlocie sau mai târziu, relevă un studiu realizat de cercetători americani.
Cercetarea, publicată în revista Stroke American Heart Association, a fost realizată în rândul a 6.700 adulţi în vârsta de 45-84 ani, care au răspuns la chestionare cu privire la comportamentul şi mentalitatea lor, evaluând timp de doi ani starea lor de stres, simptomele depresive, de furie sau agresivitate, relatează Huffington Post.
Subiecţii care nu aveau boli cardiace la începutul cercetării au fost monitorizaţi timp de opt până la 11 ani. În această perioadă 147 dintre ei au avut accidente vasculare cerebrale şi 48 — un atac ischemic tranzitor (AIT), o blocare temporară a fluxului sanguin spre creier.
Autorii studiului au constatat că persoanele cu cele mai multe manifestări agresive măsurate, pornind de la gradul de cinism faţă de ceilalţi, au fost de două ori mai susceptibile de a avea un accident vascular cerebral sau AIT, comparativ cu cele la care au fost măsurate mai puţine astfel de manifestări. De asemenea, rezultatele au relevat că simptomele depresive cresc cu 86% riscul de a avea un atac cerebral sau un AIT, iar cei care sunt stresaţi cronic prezintă un risc cu 59% mai ridicat de a avea acest tip de atacuri.
Cu toate acestea, furia nu este asociată în întregime cu un risc mai mare de a avea un risc de accident vascular cerebral.
Aceste legături între factori psihologici şi riscul de accident vascular cerebral rămân valabile, chiar şi după luarea în considerare a altor riscuri pentru sănătate.
"Ne concentrăm atât de mult pe factorii de risc tradiţionali — nivelul de colesterol, tensiune arterială, fumat etc. — şi aceştia sunt foarte importanţi, dar un studiu ca acesta arată că factorii psihologici sunt şi ei importanţi", explică unul dintre autorii studiului, Susan Everson-Rose, profesor de medicină la Universitatea din Minnesota Minneapolis (Statele Unite).