Gălăţenii au putut să îşi verifice valoarea glicemiei dar au şi avut posibilitatea de a-şi face gratuit şi o analiză care arată istoricul glicemiei în ultimele trei luni. A fost prima dintre manifestările celei de-a şasea ediţii a Campaniei Naţionale “Controlează-ţi Diabetul”, care a avut loc la Galaţi. Evenimentul, organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, în parteneriat cu Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Galaţi, îşi propune să atragă atenţia asupra incidenţei crescute a diabetului zaharat în România, asupra importanţei diagnosticării precoce şi menţinerii sub control a valorilor glicemice. Sute de gălăţeni şi-au testat glicemia, dar nu toţi au primit veşti bune.
„E peste 120. Am făcut şi cealaltă analiză şi m-au trimis la medic. Nici nu voiam neapărat să îmi iau analize dar eram în zonă într-o pauză şi am zis să văd cum e”, a spus George Ionescu.
Pentru a promova mişcarea, extrem de importantă în combaterea diabetului, gălăţenii au fost invitaţi la un spectacol de dans, realizat sub motto-ul “Sport pentru tine, mişcare pentru sănătatea ta”, oferit de trupa Şcolii de dans “Fantastic Dance Club” din Galaţi.
Dar nu doar pacienţilor sau potenţialilor pacienţi li s-au adesat activităţile campaniei, ci şi medicilor veniţi din mai multe judeţe ale ţării. Specialiştii din domeniul medical implicaţi în managementul diabetului zaharat vor lua parte la Cursul Diabet, Sindrom Metabolic şi alte Boli legate de Nutriţie, DIAMOND - Diabetes Metabolic Syndrome and Other Nutrition - related Diseases, organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Manifestarea îşi propune să ofere informaţii actuale medicilor gălăţeni privind cele mai noi soluţii terapeutice, necesare în evaluarea şi monitorizarea corectă a persoanelor cu diabet.
Mişcare, alimentaţie sănătoasă şi adaptare la stres
Ar fi principalii factori care ne pot feri de diabet sau ne pot ajuta să câştigăm lupta cu el. Odată ce te-ai îmbolnăvit, diabetul vine cu complicaţii cumplite, mai ales dacă este de tip 2. Acest tip de diabet nu doare, de aceea, când este descoperit, este deja prea târziu iar persoana în cauză are complicaţii serioase ale vederii, rinichilor, inimii şi nu numai. „Diabetul zaharat este o boală silenţioasă, care nu doare, dar care poate duce la complicaţii severe, ce pot afecta ochii, inima, rinichii şi picioarele. Din acest motiv este deosebit de important ca populaţia să-şi testeze periodic glicemia. Numai în acest fel diabetul zaharat poate fi depistat din timp, când noi, medicii, putem interveni eficient în evitarea complicaţiilor severe”, a declarat prof. univ. dr Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Preşedintele SRDNBM a ţinut şi o scurtă conferinţă de la presă, la care i-a avut ca invitaţi pe prof. dr. Aurel Nechita, conf. dr. Magdalena Moroşanu şi preşedintele CJ, Nicolae Bacalbaşa.
„Evoluţia diabetului de tip 1 este de cele mai multe ori bruscă şi dramatică, în timp ce în cazul diabetului de tip 2 simptomele pot fi moderate şi chiar absente. Astfel, diabetul de tip 2 este adesea depistat târziu. Tocmai din acest motiv facem apel la populaţie să-şi testeze periodic glicemia. Numai în Galaţi, în ultimi 10 ani, numărul diabeticilor a crescut de peste 10 ori”, a precizat conf. univ. dr. Magdalena Moroşanu, şeful Centrului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Galaţi şi coordonator local al Campaniei.
„Îngrijorător este şi faptul că avem acum cazuri de sugari care au diabet. Am crezut că doar în cărţile de specialitate există aşa ceva, dar nu. Numai la Galaţi avem trei sugari de 6-7 luni ce au diabet”, a precizat prof. dr. Aurel Nechita.
Mai mulţi bolnavi au nevoie de mai mulţi specialişti
Deocamdată numărul medicilor care tratează bolnavii de diabet este mult prea mic faţă de necesar. Dar deja facultăţile de profil îşi dau seama de asta. Numai la Galaţi se pregătesc peste 25 de rezidenţi cu această specializare. Numai că diabetul nu poate fi tratat de un singur medic.
„Managementul eficient al diabetului zaharat presupune în primul rând o bună colaborare între persoana cu diabet şi medicul său curant, dar şi o bună cooperare între medicii angrenaţi în lupta împotriva diabetului. Este extrem de important ca împreună să facem front comun pentru a identifica cele mai eficiente strategii de prevenţie a diabetului zaharat, precum şi de depistare precoce şi de educaţie a persoanelor cu diabet în vederea optimizării calităţii vieţii lor”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moţa.
Campania Naţională “Controlează-ţi Diabetul” este o iniţiativă a Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, ce se desfăşoară anual, prin rotaţie, în diferite zone din România.