Actul transpiraţiei şi mirosul acesteia sunt două mecanisme fiziologice extrem de fireşti şi de naturale. Transpiraţia abundentă este de obicei asociată cu efortul fizic intens, creşterea temperaturii ambientale, sau cu stări de nervozitate, stres şi anxietate.
Toţi oamenii au două tipuri de glande sudoripare, cele ecrine care se găsesc pe întreaga suprafaţă a pielii, preponderent în zona axilară, pe tălpi şi plame, şi cele apocrine care se găsesc doar în zonele axilare şi în cele genitale şi anale. Ambele tipuri de glande produc o substanţă formată în proporţie de 99% din apă, restul fiind compus din acizi graşi, acid lactic, sulf, uree şi proteine. Atunci când tranpiraţia intră în contact cu bacteriile de pe piele, acestea încep să se hrănească cu substanţele din transpiraţie. Pe măsură ce se hrănesc, bacteriile elimină compuşi urât mirositori care dau de fapt mirosul caracteristic al transpiraţiei omeneşti.
Atunci când mirosul transpiraţiei pare asemănător cu cel de amoniac, cauza este reprezentată de o dietă bogată în proteine.
Descompunerea proteinelor duce la eliminarea de nitrogen care se combină cu alte substanţe pentru a forma amoniac şi acid uric. Cei doi compuşi sunt apoi eliminaţi prin urină şi transpiraţie.
O altă cauză a mirosului urât al transpiraţiei constă în faptul că organismul secretă o mare cantitate de feromoni între care se evidenţiază din punct de vedere al mirosului, androsteronul. Acest feromon are un miros greu şi urât asemănător celui de urină stătută.
