Dacă aveţi dureri în maxilare atunci când e frig, în primul rând faceţi-vă un control stomatologic, recomandă dr. Manny Alvarez, consultant medical şi editor-şef pe probleme de sănătate al FoxNews.com. E posibil să fie vorba despre carii, drept cauză a senzaţiilor dureroase.
Însă vremea poate afecta organismul uman şi în alte moduri, neaşteptate. Studiile au arătat că schimbările presiunii atmosferice asociate adesea cu scăderea temperaturilor pot declanşa dureri, ca urmare a faptului că unele cavităţi pline cu aer, prezente în mod normal în corpul uman, se dilată ori se contractă, apăsând asupra nervilor din vecinătate, ceea ce poate duce la apariţia unor dureri, inclusiv în articulaţiile de la nivelul capului.
De asemenea, disfuncţia temporo-mandibulară este o suferinţă comună, mai ales în rândul femeilor adulte; e vorba despre probleme legate de muşchii masticatori şi de articulaţia temporo-mandibulară (prin care maxilarul inferior este legat de cap, ceva mai jos de nivelul urechii).
Printre simptome se numără:
l dureri de urechi
l dureri de cap
l dureri care apar în timpul mestecării alimentelor
l dificultatea de a deschide gura
l trosnete sau scrâşnete la nivelul articulaţiei
În plus, vremea foarte rece ne poate face să tremurăm, ceea ce poate duce la constricţia sau spasmul muşchilor de la nivelul mandibulei, producând, de asemenea, dureri.
Pentru tratarea eficientă a acestor probleme - care, fără a fi neapărat grave, afectează totuşi calitatea vieţii – este necesară, în primul rând, determinarea cauzei durerilor, motiv pentru care se recomandă, în cazul în care suferim de dureri severe de cap, urechi sau maxilare atunci când e frig, să consultăm medicul pentru stabilirea cauzelor exacte care provoacă aceste senzaţii neplăcute.