Credinţa religioasă ar implica regiuni specifice ale creierului, iar caracterul religios sau ateu al unei persoane ar depinde de felul în care comunică aceste zone, arată un recent studiu ştiinţific menţionat de metronews.fr.
Cercetători de la Auburn University (SUA) şi de la Institutul naţional american pentru sănătate şi-au pus întrebarea dacă se pot cunoaşte convingerile religioase ale unei persoane doar privindu-i creierul. În studiul lor, apărut în publicaţia Brain Connectivity, ei arată că au vrut să afle dacă conexiunile dintre diferitele zone ale creierului sunt diferite la credincioşi şi atei.
„Credinţa religioasă este un atribut uman unic, existent în diferitele culturi din lume, chiar şi la cele care au evoluat independent, cum ar fi mayaşii din America centrală şi băştinaşii din Australia”, afirmă într-un comunicat Gopikrishna Deshpande, autorul principal al studiului. „Acest lucru i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să se speculeze că trebuie să existe o bază biologică pentru evoluţia religiei în societăţile umane”, adaugă el.
Altfel spus, cercetătorii au vrut să vadă dacă reţelele cerebrale pot contribui la credinţa unei persoane. Ei au studiat creierele unor voluntari împărţiţi în două grupuri: atei şi credincioşi. Cu ajutorul imagisticii cu rezonanţă magnetică (IRM), le-au „scanat” creierele, în timp ce treceau în revistă împreună trei componente psihologice ale credinţei religioase: nivelul de implicare al persoanei în această privinţă, cunoaşterea religiei şi percepţia asupra emoţiilor.
Experimentul le-a dat ocazia cercetătorilor să vadă care sunt regiunile cerebrale care se activează când subiectul răspunde la întrebări. Analiza a arătat că activitatea cerebrală propriu-zisă nu diferă cu adevărat între credincioşi şi atei, ci există o diferenţă semnificativă în felul în care comunică anumite regiuni ale creierului.
În funcţie de percepţia participanţilor asupra religiei, s-au stabilit câteva tipuri distincte. Astfel, la cei care credeau cu tărie în prezenţa unei fiinţe supranaturale în viaţa lor zilnică s-a stimulat zona cerebrală asociată cu reglarea fricii. Cei a căror credinţă se baza mai mult pe o doctrină şi cunoaşterea scrierilor religioase au prezentat mai degrabă o stimulare a unei zone asociate cu limbajul. Ateii au avut în general cea mai mare capacitate să îşi folosească partea de „imaginaţie” şi vizuală a creierului.
Credinţa în Dumnezeu nu este doar o chestiune neurologică, arată totuşi cercetătorii. Ei afirmă că rezultatele nu înseamnă că numai factorii biologici determină credinţa religioasă a unei persoane, ci o combinaţie de factori biologici şi sociali.
