Copiii născuţi prin cezariană prezintă un risc cu 33% mai mare de a fi diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist, susţine un studiu care a examinat date despre 20 de milioane de naşteri, informează Press Association, citat de Agerpres.
Cercetarea, care a asociat 61 de studii din 19 ţări realizate începând cu anul 1999, sugerează de asemenea că bebeluşii născuţi prin cezariană prezintă un risc cu 17% mai mare de a dezvolta tulburare de deficit de atenţie (ADHD).
"Naşterile prin cezariană au fost asociate în mod semnificativ cu tulburări de spectru autist şi tulburări de deficit de atenţie", au precizat autorii studiului din cadrul Karolinska Institutet din Suedia şi Australia.
Studiul nu demonstrează însă că naşterile prin operaţie cezariană de urgenţă sau programată cauzează în mod direct astfel de tulburări.
Autorii studiului susţin că factorii care duc la o intervenţie chirurgicală, printre care vârsta mai înaintată a mamei sau riscul de naştere prematură, ar putea reprezenta o potenţială explicaţie pentru această asociere.
Oameni de ştiinţă care nu au fost implicaţi în realizarea studiului au declarat pentru The Daily Telegraph că descoperirile sugerate de cercetare sunt ''semnificativ eronate''.
"Această analiza sistematică şi meta-analiză arată o asociere între naşterile prin cezariană şi autism şi ADHD, dar un număr de factori care ar putea determina apariţia unor astfel de afecţiuni nu au fost luaţi în considerare", a precizat Pat O'Brien, din cadrul Royal College of Obstetricians and Gynaecologists.
"Aşadar, constatările acestui studiu nu arată că naşterile prin cezariană determină autism şi ADHD", a mai precizat cercetătorul.
O'Brien îi încurajează pe autorii studiului să realizeze cercetări suplimentare, care să explice asocierea sugerată.