Compania de biotehnologie Amgen investighează o nouă terapie pentru tratarea a cinci tipuri de cancer cu 20 de molecule în dezvoltare, au informat responsabili ai companiei, într-o vizită la centrul de cercetare din Munchen, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Cele cinci tipuri de cancer asupra cărora se desfăşoară investigaţia sunt mielomul multiplu, leucemia, tumorile de prostată, de plămân şi glioblastomul. Acest tratament constă în introducerea unui tip de proteine artificiale, numite BITE, în sistemul imunitar al pacientului pentru a acţiona ca anticorpi.
Aceste molecule au două extremităţi care acţionează ca nişte punţi: o extremitate a BITE se uneşte cu o proteină specifică în celula tumorală, iar cealaltă activează celulele T ale pacientului pentru a anihila celulele canceroase.
Celulele T sunt celule ale sistemului imunologic capabile să detecteze şi să atace celulele cu virus ale organismului. Totuşi, nu sunt întotdeauna eficiente, iar unele celule canceroase reuşesc să eludeze riposta lor imunitară.
"Moleculele BITE acţionează asemeni unor ochelari pentru celulele noastre T. Ele permit acestora 'să vadă' celulele canceroase ca un duşman natural şi să le atace", a explicat dr. Peter Kufer, creator al terapiei. "Să stârpim rădăcina înainte să crească, aceste este obiectivul nostru", a explicat el.
Vicepreşedinta companiei medicale Amgen pentru Europa, Isma Benattia, a precizat: "Avem peste 50 de molecule în dezvoltare, 20 dintre ele destinate oncologiei, dar avem şi numeroase proiecte în domeniul bolilor cardiovasculare, neuroştiinţei, inflamaţiilor şi sănătăţii osoase.