22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cataracta ar putea fi tratată în curând fără intervenţie chirurgicală
Cataracta ar putea fi tratată în curând fără intervenţie chirurgicală

Cataracta este principala cauză a pierderii vederii la nivel mondial. Singura soluţie pentru cei care suferă de această afecţiune este acum intervenţia chirurgicală, o procedură invazivă şi destul de costisitoare, care este aproape inaccesibilă multor persoane din ţările sărace. Un nou studiu este pe cale să schimbe datele problemei şi cercetează posibilitatea utilizării unor picături oftalmice ca alternativă, ceea ce ar putea oferi un tratatment mult mai convenabil unui număr de 20 de milioane de persoane la nivel mondial.

Cataracta sau „ochiul tulbure” apare atunci când o serie de proteine de la nivelul cristalinului încep să se asocieze în mod defectuos, formând mici aglomerări. Aceste substanţe sunt componenta principală a celulelor cristalinului care le conferă transparenţă prin împiedicarea formării de agregate ce pot devia undele luminoase.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, aceste proteine ale cristalinului devin insolubile şi formează aglomerări fibroase.

Autorii studiului publicat în revista Science şi-au propus să găsească un compus medicamentos care să poată contribui la menţinerea stării naturale, solubile, a proteinelor şi să prevină formarea acestor agregate. Substanţa a fost identificată şi este numită deocamdată, generic, „molecula 21”. Ea a reuşit să dizolve agregatele proteice cultivate în laborator, în mod experimental, dar şi să prevină formarea unora noi. De asemenea, testele pe şoareci au dat rezultate promiţătoare, fiind observată o reducere a opacităţii cristalinului afectat atât de cataracta juvenilă, ereditară, dar şi de cea cauzată de vârstă. Aceleaşi rezultate au fost observate şi la cristalinuri umane afectate, prelevate de la pacienţii care au fost operaţi.

Ceea ce nu s-a putut dovedi încă în cadrul testelor este dacă acuitatea vizuală se îmbunătăţeşte şi ea odată cu limpezirea cristalinului. Sunt necesare teste suplimentare, dar concluziile de până acum dau speranţe de reuşită în folosirea acestor picături. Mai mult, similaritatea agregatelor formate la nivelul cristalinului cu cele care provoacă afecţiuni precum Alzeheimer sau Parkison, au sugerat faptul că acest gen de compus chimic ar putea servi şi în tratarea altor boli în afară de cataractă.

Studiul este derulat în comun de universităţile americane din California, San Francisco, Michigan şi St.Louis.


Articole înrudite