26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Carnea de miel conţine multe calorii şi colesterol
Carnea de miel conţine multe calorii şi colesterol
Carnea de miel are o valoare calorică ridicată şi un conţinut mare de colesterol, iar medicii recomandă să fie consumată împreună cu cât mai multe legume. Mieii care sunt sacrificaţi în perioada Paştelui trebuie să aibă o greutate între 10 şi 14 kilograme. Carnea, care nu conţine fibre, este necesar să fie asociată cu legume pentru o bună digestie. Astfel, stufatul sau drobul trebuie să conţină cât mai multă verdeaţă şi orez.
Analizele de laborator au demonstrat că 100 de grame de carne de miel înseamnă 200-300 de kilocalorii şi un conţinut mare de potasiu. Organele, în special ficatul, dar şi carnea, conţin foarte mult fier, care se absoarbe uşor în organism, zinc şi carnitină, cu rol energetic, şi cantităţi mici de calciu, acid folic şi vitamina E. De asemenea, carnea de miel are un conţinut de proteine ridicat, dar şi multe grăsimi saturate: 80 miligrame de colesterol la 100 de grame.
Carnea mieilor cu greutate mai mică de 10 kilograme sau cu vârsta sub 9 săptămâni poate produce probleme legate de conţinutul ridicat de colagen, ce o fac dificil de digerat, iar în caz de consum excesiv se poate declanşa atac de gută, sau pot apărea afecţiuni gastro-intestinale şi hepato-renale la persoanele predispuse.
Nu în ultimul rând, carnea de miel conţine multe lipide ce îi pot afecta în special pe cei cu boli cardiovasculare, sau cu risc de colici biliare, pancreatită, iar conţinutul crescut de proteine poate determina alergii.
Medicii mai recomandă ca în cazul preparării ciorbelor de miel carnea să se adauge doar în momentul fierberii. De altfel, cea mai indicată metodă este prepararea cărnii de miel înăbuşită sau pe grătar, evitându-se pe cât posibil prăjelile.
La achiziţionarea mieilor este necesar să se verifice existenţa ştampilei sanitar-veterinare şi să nu se cumpere carnea de miel care a fost depozitată la temperaturi mai mari de 4 grade Celsius.


Articole înrudite