22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un nou studiu sugerează că adolescentele care suferă de obezitate, dar care practică gimnastica aerobică au un risc mai scăzut de a dezvolta boli precum diabetul de tip 2, sindromul metabolic sau steatohepatita nonalcoolica (o tulburare care presupune acumularea excesivă a grăsimii în ficat).
SoJung Lee de la spitalul de pediatrie din Pittsburgh şi colegii săi au demonstrat recent că atunci când adolescenţii de sex masculin care suferă de obezitate cresc nivelul de activitate fizică, ei îşi îmbunătăţesc o serie de markeri ai sănătăţii. Mai exact, ei reuşesc să reducă grăsimea totală, cea din jurul organelor (grăsimea viscerală care poate fi un factor de risc al diabetului), grăsimea de la nivelul ficatului şi să îţi îmbunătăţească sănătatea inimii şi a plămânilor.
Pentru a afla dacă activitatea fizică poate funcţiona la fel de eficient şi în casul fetelor care suferă de obezitate, Lee şi colegii ei au realizat un nou studiu în care au comparat efectele pe care le au două tipuri de exerciţii fizice asupra sănătăţii, într-o perioadă de 3 luni. Mai exact, la studiu au luat parte 3 grupuri de adolescente: un grup care a rămas sedentar, un grup în care fetele au practicat aerobic şi un al treilea grup în care tinerele au ridicat greutăţi.
Deşi, studiul a indicat că ambele tipuri de exerciţii fizice vin în ajutorul acestor tinere, oamenii de ştiinţă au constatat că fetele care au făcut exerciţii de aerobic au înregistrat o scădere semnificativă a nivelului de grăsime viscerală, îmbunătăţindu-şi totodată şi sensibilitatea la insulină, un alt factor de risc care promovează diabetul.
La studiu au luat parte 44 de fete care sufereau de obezitate şi care aveau vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Rezultatele au demonstrat că exerciţiile de gimnastică aerobică sunt mai eficiente decât cele de rezistenţă în ceea ce priveşte diminuarea factorilor de risc asociaţi cu obezitatea.


Articole înrudite