Toţi bolnavii de hepatită cronică virală C care sunt în prezent prinşi într-o schemă de tratament "interferon free" au asigurate fondurile şi medicamentele până la finalizarea tratamentului şi nu depind de negocierea unor noi contracte, informează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) într-un comunicat transmis Agerpres.
"Deoarece în spaţiul public continuă să apară afirmaţii conform cărora tratamentele bolnavilor de hepatită cronică C se întrerup până la finalizarea negocierilor unor noi contracte de tip cost-volum-rezultat, CNAS doreşte să revină asupra precizărilor făcute public, în repetate rânduri, referitoare la acest subiect. Astfel, toţi bolnavii de pe aria terapeutică hepatita cronică virală C care sunt în acest moment prinşi într-o schemă de tratament 'interferon free' au asigurate fondurile şi medicamentele până la finalizarea tratamentului (12 sau 24 săptămâni, după caz) şi nu depind de negocierea unor noi contracte", precizează sursa citată.
CNAS menţionează că, în acest moment, se află în negocierea contractelor cost-volum-rezultat pentru următoarea etapă de tratament, care va avea ca ţintă un număr de pacienţi eligibili extins la 13.000, precum şi intrarea în tratament a pacienţilor aflaţi în stadiul F1 de fibroză hepatică.
"Totodată, o noutate a viitoarelor contracte este faptul că vor intra în tratament şi pacienţi aflaţi în stadiul F1 de fibroză hepatică, alături de cei aflaţi în stadiile mai avansate, care nu au intrat până acum în terapie", subliniază CNAS, adăugând că se urmăreşte să existe mai multe scheme de tratament disponibile pentru majoritatea categoriilor de pacienţi, iar medicul curant urmează să aleagă schema şi durata optimă a terapiei, în funcţie de starea clinică a pacientului.
Prin recentele modificări ale actelor normative referitoare la contractele de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, termenele de negociere au fost mult reduse, mai precizează sursa citată.
În acest sens, CNAS urmează să primească marţi ofertele finale pentru viitoarele contracte din partea companiilor farmaceutice, iar după analizarea acestor oferte, contractele vor fi semnate în scurt timp şi vor intra în derulare la data de 1 a lunii următoare semnării.
"CNAS îşi reiterează totodată solicitarea de responsabilitate adresată emitenţilor afirmaţiilor din spaţiul public referitoare la tratamente, pentru corecta informare a persoanelor cu diagnosticul respectiv", mai precizează sursa citată.