26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Afinele, acele mărgeluţe de culoare albastru închis, sunt fructele munţilor, fructe care captează toată energia solară de pe platourile înalte şi se transformă într-o hrană bogată în vitamine, gata să îi ofere organismului puterea de a se revigora. Au un gust dulce acrişor iar efectele lor terapeutice sunt atât de miraculoase încât pot înlocui cu succes medicamentele. Afinele sunt originare din America de Nord, de unde, anual, vine aproximativ jumătate din cantitatea consumată la nivel global. Coloniştii europeni au descoperit afinele odată ce au intrat în contact cu americanii nativi şi le-au adus şi pe bătrânul continent. Doar abia în secolele XX şi XXI afinele au devenit cunoscute iar afectele lor terapeutice au fost descoperite.
Afinele conţin vitamina A, E, F, PP, complexul de vitamina B, C, K, mangan, antioxidanţi, fibre şi multe alte substanţe care ţin la distanţă pericolul.

Previn cancerul şi sunt un adjuvant în combaterea lui

Afinele conţin un antioxidant puternic, numit acid elagaic, care previne apariţia mutaţiilor şi malignizarea celulelor din organism. Se recomandă cure de cel puţin trei săptămâni cu afine sau alte fructe de pădure (mure, zmeură, fragi, coacăze) care să conţină această substanţă pentru a preveni apariţia cancerului.
De asemenea, există studii care demonstrează că o cură cu afine poate inhiba proliferarea cancerului la colon şi chiar poate induce moartea celulelor canceroase. Un alt studiu a fost realizat între 1984 şi 2002 pe un eşantion de 66.940 de femei şi s-a descoperit că acelea dintre ele care consumau alimente bogate în chempferol (o flavonoidă conţinuta în cantităţi considerabile în afine) au avut un risc cu 40% mai mic de dezvoltare a cancerului la san sau cancer ovarian.

Îmbunătăţesc funcţiile creierului şi previn apariţia bolii Alzheimer

Un studiu realizat în la o universitate din SUA a scos la lumină faptul că un consum regulat de afine poate ajuta la prevenirea îmbătrânirii sistemului nervos, a apariţiei bolilor precum Alzheimer şi păstrează funcţiile cognitive şi motorii. De asemenea, afinele ajută la îmbunătăţirea funcţiilor creierului, a capacităţii de memorare şi învăţare. Toate acestea se datorează antioxidanţilor din afine, care împiedică procesul de îmbătrânire celulară la nivelul sistemului nervos

Adjuvante în diabet

Încă nu se ştie de ce dar se pare că o cură zilnică cu afine poate reduce nivelul zahărului din sânge, stabilizand astfel nivelul glicemiei şi ajutându-i pe oamenii care suferă de diabet şi care sunt dependenţi de insulină. Deşi afinele nu au un indice glicemic mic (au undeva la 40-53), organismul se comportă ca şi cum ar avea un indice glicemic mic în ceea ce priveşte impactul la nivelul de zahăr din sânge. În plus, consumul de afine ţine la distanţă complicaţiile care pot apărea din cauza diabetului.

Previn şi tratează bolile cardiovasculare

Cum spuneam şi mai sus, în cazul bolnavilor de diabet, bolile care survin ca şi complicaţii pot fi foarte periculoase. Bolile cardiovasculare sunt cele mai întâlnite. Din fericire, o cură cu afine ajută la îmbunătăţirea nivelului de colesterol rău şi de trigliceride şi previne oxidarea şi blocajele vaselor de sânge.

Îmbunătăţesc vederea

Datorită vitaminelor A şi C pe care le conţin, afinele îmbunătăţesc acuitatea vizuală, circulaţia sângelui la nivelul ochilor şi a sistemului nervos şi previn şi tratează boli de ochi precum retinita pigmentoasă, glaucomul, miopia, îmbunătăţesc vederea pe timpul nopţii şi combat oboseala.

Þin la distanţă infecţiile urinare

Afinele au proprietăţi antiinflamatoare şi antibacteriene şi luptă cu succes împotriva infecţiilor din organism. Sucul de afine anihilează bacteriile care cauzează infecţiile urinare şi ajută la eliminarea lor din organism.

Stopează formarea de varice şi hemoroizi

Datorită substanţelor antioxidante pe care le conţin, afinele stopează formarea varicelor şi a hemoroizilor şi îmbunătăţesc circulaţia venoasă. Sunt recomandate curele de minim patru săptămâni. Acest tratament poate fi folosit cu succes şi în tratarea ulcerelor venoase.

Adjuvante în constipaţie şi diaree

Afinele sunt bune în cazul celor care suferă de constipaţie pentru că ele conţin fibre şi, mâncate dimineaţă, pe stomacul gol, ele accelerează tranzitul intestinal şi curăţă colonul de reziduurile acumulate în timp. Mai mult, ele tratează şi diareea.

Previn îmbătrânirea

Datorită cantităţilor de antioxidanţi pe care le au, afinele previn îmbătrânirea celulară şi stresul oxidativ. În plus, aşa cum am văzut mai devreme, ele ajută la păstrarea şi îmbunătăţirea funcţiilor cognitive, menţin sănătatea vaselor de sânge, a articulaţiilor şi a tonusului muscular.

Casetă
Cum consumăm afinele?

În prevenirea anumitor boli, este recomandabil să se consume în jur de 200 de grame de afine proaspete zilnic, cu o jumătate de oră înainte de masă. Pentru tratarea bolilor, este nevoie de o cură susţinută şi de o cantitate mai mare de fructe (aproximativ 400 de grame zilnic timp de cel puţin o săptămână, cel mult o lună). Ele pot fi consumate proaspete, uscate sau sub formă de pulbere (adică fructe uscate măcinate).


Articole înrudite