Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că în noul ordin de ministrul vor fi reglementate câteva dintre aspectele cu privire la pacienţii infectaţi cu COVID-19, care se află la ATI. Acesta a precizat că accesul preoţilor va fi permis în spitale şi, de asemenea, un aparţinător va putea merge în…
Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a declarat, duminică, 04 aprilie 2021, că situaţia privind utilizarea testelor antigen rapide în şcoli reliefează un insucces major. ”În 8 săptămâni de şcoală (începând din 8 februarie!), au fost folosite mai puţin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziţie…
Cord Blood Center, prima şi cea mai mare bancă de celule stem din România a eliberat patru unităţi de celule stem hematopoietice din sângele ombilical recoltat la naştere pentru administrarea autologă în cadrul primului studiu clinic din ţară pentru tratarea copiilor bolnavi de autism cu celule stem, se anunţă prin…
Clinica „OK Medical” a depus plângeri penale la DIICOT şi DNA împotriva Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi îi acuză pe aceştia că nu bagă în sistem cazurile de Covid-19 care sunt semnalate în urma testelor efectuate la clinică. „OK Medical a formulat şi transmis astăzi, 01.04.2021, două…
Expertul în politici de sănătate publică, Răzvan Cherecheş, a afirmat, zilele trecute, într-o emisiune la Digi 24, că se poate vorbi despre un al patrulea val al pandemiei, spre finalul acestui an. Expertul estimează că acesta va fi semnificativ mai mic faţă de cel de-al treilea şi nu vom mai…
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că testele de salivă pentru şcoli trebuie achiziţionate de Ministerul Educaţiei. Deşi a subliniat că aceste teste nu au precizia testelor antigen, acesta spune că ele reprezintă totuşi un filtru util. Ministrul a mai spus că testarea rapidă s-ar putea face şi în cadrul…
Institutul Regional de Oncologie Iasi şi Fundaţia Enable România derulează, în parteneriat, 2 programe regionale de prevenire a cancerului de sân (ONCOFEM) şi, respectiv, a cancerului de col uterin (ONCOPREV), cu o finanţare totală de peste 18 milioane de euro provenită din fonduri europene prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU)…
Laboratorul suedezo-britanic AstraZeneca anunţă că vaccinul AstraZeneca-Oxford are o eficienţă de 79% împotriva Covid-19 şi că nu creşte riscul formării unor cheaguri de sânge (tromboză), arată un studiu clinic efectuat în Statele Unite, în timp ce un sondaj arată că acest vaccin este perceput de către locuitorii mai mult ţări…
Compania farmaceutică Moderna a anunţat că a început faza de testare a vaccinării copiilor. Testarea la copii a vaccinului a fost începută în America de Nord, a anunţat astăzi, 16 martie 22021, compania farmaceutică, citată de CNN. Potrivit acestor informaţii, în total, 6.750 de copii cu vârste cuprinse între 6…
Grupul farmaceutic american Pfizer urmează să concedieze 15% din personalul centrului său de distribuţie de la Zaventem (Belgia), urmând ca o parte din activităţile acestui centru să fie delocalizate în România, informează cotidianul La Libre Belgique citat de Agerpres. Potrivit unor surse sindicale, aproximativ 38 din cei 238 de angajaţi de…
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat marţi că se va reuni pe 11 martie pentru a decide dacă aprobă folosirea în UE a vaccinului anti-COVID-19 al companiei Johnson & Johnson, informează AFP. ''Comitetul pentru produse medicamentoase de uz uman al EMA urmează să dea recomandarea sa pentru vaccinul COVID-19…
Oamenii de ştiinţă de la De Montfort University din Leicester au concluzionat că viruşii care provoacă coronavirusul pot rezista până la trei zile pe ţesăturile uzate. Conform BBC, specialiştii au testat virusul din China pe polyester, policoton şi bumbac 100%. Pentru ca studiul să fie eficicent, aceştia au adăugat picături…
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a declarat, joi, la Târgu Mureş, că noua modalitate de raportare a cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 va fi o soluţie corectă şi nu crede că aceasta va avea un impact foarte mare. "E o decizie care s-a luat de către…
Maria Van Kerkhove, coordonatoarea departamentului din cadrul OMS însărcinat cu gestionarea pandemiei de COVID-19, a declarat joi într-o conferinţă de presă că nu au fost găsite dovezi care să ateste faptul că o variantă a virusului SARS-CoV-2, detectată pentru prima oară în Africa de Sud, ar provoca mai multe decese…
O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca - 163.200 de doze - va ajunge joi la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino". "Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul naţional de stocare, iar…
Numărul total al cazurilor noi de COVID-19 a scăzut săptămâna trecută la 2,7 milioane, cu aproximativ 500.000 mai puţine în comparaţie cu săptămâna precedentă, a raportat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), marţi seară, la Geneva, relatează DPA. Această reducere de 16% a prelungit scăderea constantă care a început de la…
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a primit marţi o solicitare oficială din partea companiei Janssen (filiala belgiană a companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson) pentru autorizarea condiţionată a vaccinului acesteia anti-COVID-19, relatează agenţia EFE. EMA va evalua această cerere ''într-un calendar accelerat'', întrucât a început din decembrie o analiză în…
Comisia Europeană va lansa miercuri un program menit să studieze mutaţiile coronavirusului, a dezvăluit preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, într-un interviu acordat pentru ediţia de marţi a cotidianului financiar francez Les Echos, notează AFP. Numit "Hera incubator", noul program "va reuni companii farmaceutice, autorităţi sanitare, oameni de ştiinţă şi…
Pagina 8 din 234