De luni, 04 ianuarie 2021, a început vaccinarea împotriva COVID-19 şi în judeţul Brăila. 975 de doze împotriva SARS-CoV-2 au ajuns luni dimineaţă şi în judeţul Brăila, la Direcţia de Sănătate Publică Brăila, cu un transport special, de la Spitalul Militar de Urgenţă „Alexandru Gafencu“ Constanţa, stabilit ca centru zonal.
„De la DSP Brăila dozele de vaccin vor fi distribuite centrelor de vaccinare, cu respectarea tuturor măsurilor privind condiţiile de transport, cu sprijinul echipajelor de poliţie şi jandarmerie. Cele patru centre stabilite pentru această etapă sunt Spitalul de Urgenţă Judeţean, Spitalul de Psihiatrie «Sfântul Pantelimon», Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul Orăşenesc Făurei. Începând de astăzi (n.r. - luni, 04 ianuarie 2021) va fi vaccinat personalul din domeniile sănătăţii şi social – sistem public şi privat, care şi-a dat acordul şi care a fost înregistrat în aplicaţia pusă la dispoziţie în acest sens de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Încă de săptămâna trecută, la nivelul judeţului Brăila a fost operaţionalizat Nucleul de Coordonare a Vaccinării Judeţean, care are ca atribuţie principală coordonarea campaniei de vaccinare, în structură căruia îşi desfăşoară activitatea reprezentanţi din Instituţia prefectului – judeţ Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Direcţia de Sănătate Publică, structurile judeţene ale M.A.I. şi M.Ap.N.“, informează Prefectura Brăila.