05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Îmbrăcăminte, aparatură electrocasnică şi electronică, mobilier, produse agroalimentare, au fost doar câteva din contribuţiile aduse de gălăţeni pentru ajutorarea persoanelor sinistrate în urma inundaţilor care au lovit anumite zone ale ţării, în cadrul campaniei denumite „S.O.S. Moldova” demarată recent de reprezentanţii Sindicatului Democratic Metalurgistul de la Combinat şi care se va finaliza pe data de 20 iulie. La punctul de colectare deschis de sindicat pe strada Brăilei, în cartierul Þiglina 1, o angajată a Combinatului, Laura Ceoarec, îi aştepta ieri dimineaţă pe cei care doreau să facă donaţii pentru a-i ajuta pe sinistraţi. „Lucrez în Combinat ca traducătoare şi am decis să particip ca voluntar pentru a da o mână de ajutor la această campanie”, ne-a spus tânăra. Am întrebat-o dacă a contribuit şi ea cu ceva la ajutorarea sinistraţilor iar răspunsul nu a întârziat să apară: „Bineînţeles că da. Am fost prima care am contribuit cu suma de 20 de lei, şi am şi jucării date de fetiţa mea şi îmbrăcăminte care a fost donată de părinţii mei”.
Gălăţenii simpli au dovedit încă o dată că sunt solidari cu necazurile prin care trec semenii lor, acest lucru fiind oglindit prin faptul că au contribuit din puţinul lor cu câte ceva. „Cel mai mult m-a impresionat  gestul unei doamne în vârstă în jur de 50 de ani care nu auzea şi care a venit cu două sacoşe cu îmbrăcăminte. Mi-a zis că vrea să doneze şi nişte bani, avea 8 lei în portofel şi i-a dat. Pentru banii care i-a dat doamna i-am tăiat chitanţă şi a fost trecută într-un proces verbal în care sunt trecute numele persoanelor care au făcut donaţii financiare. Mişcător a fost şi gestul făcut de doi soţi, un domn şi o doamnă în vârstă, care se vedea că au probleme de sănătate şi au venit şi au venit şi au adus 8 sacoşe pline cu produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte”, ne-a spus Laura Ceoarec. Tânăra ne-a spus că zilnic în jur de 50-60 de gălăţeni, atât persoane în vârstă cât şi tineri, au donat câte ceva, de la produse agroalimentare până la obiecte de mobilier sau electrocasnice. Au fost şi cazuri, puţine ce e drept, în care obiectele donate, şi aici în special cele de îmbrăcăminte, au fost prea uzate sau deteriorate motiv pentru care nu vor putea fi duse sinistraţilor. În urma celor câteva zile de campanie au fost strânse peste o tonă de obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Cât despre siderurgişti, care pot face donaţii şi ei la cele două puncte de colectare deschise pe platforma Combinatului, putem spune că interesul lor de a-i ajuta pe cei loviţi de soartă a fost aproape la fel de mare ca şi interesul pe care l-au manifestat atunci când au fost chemaţi să lupte pentru drepturile lor.


Articole înrudite