Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi a împlinit 30 de ani de existenţă. Foarte simplu şi la obiect. Eu, cineva de departe şi alţii de departe şi ei, mulţi de acasă, nu o văd atât de scurt.. Citind articolul, m-am emoţionat şi am trăit trei săptămâni gândindu-mă la asta. Casa aceasta de cultură a sindicatelor din Galaţi m-a format pe mine şi a format şi pe mulţi alţii. Am crescut acolo. E plină de suflet şi de amintiri. Acolo, în pereţii ăia... pe scările alea... prin sălile acelea s-au format mii de suflete, mii de copii s-au bucurat şi s-au educat acolo. Câte seri nu am atins cortinele de catifea din culisele sălii de spectacol? Câte cărţi nu am citit acolo? Câte persoane nu am văzut citind în bibliotecă? De câte ori nu m-am jucat de-a v-aţi ascunselea înainte de orele de balet? Stenodactilografie? Pian? Spectacol? 30 de ani pentru unii sunt o viaţă... Hai să-i amintim că sunt mulţi care au plecat şi poate încă cineva îşi mai aduce aminte de ei, pentru că sunt oameni care au trăit acolo... Þin minte că venise revoluţia faimoasă şi erau câţiva oameni ai Casei de Cultură care au stat noaptea acolo pentru că locul ăla era a doua casă a lor... Câţi actori faimoşi nu au urcat scările acelea, câţi oare îşi mai aduc aminte? Eu da... pentru că m-am instruit acolo. Să ne gândim bine că acolo, în Casa de Cultură a Sindicatelor, au muncit la Stat câţiva oameni care au instruit, dăruit, educat, mângâiat, înălţat, sfătuit, călăuzit mulţi copii, tineri... Au fost destui şi vreau să-i numesc cu mare drag şi recunoştinţa eternă. Câţiva nu mai sunt, dar ca şi recunoştinţa eternă a celor plecaţi, îi voi numi pe ei, cei pe care mi-i mai amintesc... Cei care m-au marcat şi m-au instruit, călăuzit şi îndrumat.
Numele unora poate nu-l mai ştiu, dar mulţumesc doamnă Trancă şi domnul Trancă, domnul Manole, doamnă Chiosa, Iordăchescu, Patrichi, Cerbu, doamnă Doina, doamnă Constantinescu, Docan, Cantea. O fac într-o necesitate acută, din faptul că am nostalgia acelui loc... pentru faptul că îmi este foarte greu ori de câte ori îmi amintesc că a fost cândva, undeva, acolo, în Galaţi, un loc care era pentru mine ca şi a doua casă... Câte cursuri nu aţi făcut acolo? Se întâmpla ceva extraordinar acolo, în sălile acelea de clasă... Se instruiau copii, se descopereau talente, se exercitau nişte forţe extraordinare, existau hobby-uri, existau pasiuni, exista creaţie, exerciţiu, forţă, reflexie, critică... EDUCAÞIE. Nu trebuie să se uite asta... Începând de la rândurile de flori din faţa Casei de Cultură până la reflectoarele scenei sălii de spectacol cred că este o întreagă viaţă. Sunt câteva persoane care şi atunci când au ieşit la pensie s-au dus în continuare ca să slujească educaţiei tineretului gălăţean. Respect şi recunoştinţă eternă vouă şi Dumnezeu să-i ierte pe cei plecaţi dincolo.
Stau aiurea, aşa, dusă pe gânduri, redusă la o tăcere ciudată, reflexie sau nu ştiu cum să-i zic... şi îmi spun că fotoliile învelite în husele acelea de catifea portocalie ale bibliotecii aceleia iubite nu m-au transformat în cine ştie ce, că pianul şi clapele lui nu m-au transformat în mare pianistă de talie mondială, că acel curs de steno nu m-a dus la cine ştie ce carieră, că baletul nu mi-a dat decât emoţie totală şi viaţă plină de dans şi piruiete, că sala de spectacol încă îmi aduce vise pline de romantism... că mă învârt mereu şi că mereu cânt la pian persoanei iubite şi doar ei... că biblioteca aceea va fi mereu în gândul meu împreună cu acea persoană caldă şi dragă care era la acel birou, pe acel scaun care se învârtea... că voi gândi mereu altfel decât la o simplă instituţie aparţinând oraşului Galaţi.
Mulţumesc Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi pentru ceea ce sunt acum, pentru educaţia mea şi pentru faptul că am anumite abilităţi şi hobby-uri pe care nu le-aş fi avut dacă nu era... chiar dacă nu sunt cine ştie ce personalitate faimoasă aruncată în lumea asta aiurea... Ceea ce sunt şi ceea ce sunt mulţi gălăţeni este şi datorită Casei de Cultură a Sindicatelor. Mulţumesc şi eternă recunoştinţă celor care au muncit acolo şi ne-au educat şi ne-au atins cu mâna şi cu inima. Mulţumesc lor... Mulţumesc Mamă, mulţumesc doamnei Constantinescu...
Vă iubesc şi o zi frumoasă din Italia,
Alexandra
