21 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United va juca cu CFR Timişoara în finala campionatului
United va juca cu CFR Timişoara în finala campionatului

Sezonul 2023-2024 din Liga 1 la futsal a ajuns aproape de final. United a jucat în Sâmbăta Mare la sala sporturilor Dunărea cu eterna rivală CSM Deva, în ultima etapă din play-off. Chiar dacă miza a fost mai mică ca de obicei, devenii, care au venit la Galaţi cu cea mai bună garnitură, deşi îşi acontaseră medaliile de bronz, au luptat şi au încercat să detroneze liderul. Partida a fost spectaculoasă, „tigrii” lui Florin Ignat au deschis scorul prin Cojocaru din pasa lui Leleo, oaspeţii au revenit până la pauză prin Cr.Matei şi au trecut în avantaj în partea a doua după reuşita lui Ramic. În ultimele 10 minute a ieşit la rampă căpitanul Araujo care a înscris de trei ori, ultimele două goluri în min.39 şi 40 şi le-a închis lumina oaspeţilor. Rezultat final: United Galaţi - CSM Deva 4-2 (2-1). Lotul aliniat de echipa gălăţeană: Toniţă - Araujo, F.Sasse, Deiby, Boşneagă, Dudău, Crişan, Crăciun, Cojocaru, Leleo, Ignat, Cârdei, A.Cireş, Mihai. United a terminat play-off-ul pe primul loc cu 61 de puncte şi se pregăteşte pentru finala cu CFR 1933 Timişoara, care se va juca după sistemul 3 victorii din 5. Primele două meciuri se vor disputa la Galaţi în jurul datei de 15 mai. *sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite