23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Medicamentele populare şi nu prea scumpe se dovedesc a fi eficiente şi în prevenirea unor tipuri de cancer, susţin experţii britanici. Astfel, două grupuri de cercetare au demonstrat în mod independent că aspirina şi tamoxifenul pot preveni cancerul de colon şi, respectiv, mamar, conform unui articol apărut în ultimul număr al revistei New Scientist.
O echipă internaţională de oameni de ştiinţă, sub direcţia profesorului John Burn de la Universitatea din Newcastle, a urmărit în decurs de patru ani şi jumătate mai mult de 860 de voluntari susceptibili de a dezvolta o formă ereditară de cancer de colon. Unei părţi dintre aceştia li s-au administrat în jur de 600 de miligrame de aspirină pe zi, restul primind placebo. Potrivit rezultatelor studiului, boala ereditară s-a dezvoltat în doar 19 cazuri în prima grupă şi în 34 de cazuri în cea de-a doua grupă.
La rândul său, Jack Cuzick şi echipa sa de la Wolfson Institute of Preventive Medicine au ţinut sub observaţie timp de un deceniu mai multe femei a căror mamografie fixase o creştere a densităţii ţesutului mamar şi în cazul cărora riscul dezvoltării cancerului mamar s-a dovedit de patru ori mai mare decât în cazul celorlalte femei. Cercetătorii britanici afirmă că utilizarea preparatului tamoxifen reduce densitatea ţesutului glandei mamare şi deci a riscului de apariţie a cancerului. Mai mult, ei susţin că tamoxifenul reduce cu 63% riscul de cancer de sân la femei, deşi unii experţi atrag atenţia că utilizarea acestui medicament ar avea efecte secundare.
Rezultate similare au fost obţinute şi de un grup de cercetători americani de la un spital din Boston.


Articole înrudite