Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier au descoperit la controlul de frontieră şi reţinut pentru continuarea cercetărilor un SUV electric fabricat în 2020 care era declarat ca fiind furat din Germania.
„În data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul bulgar M.M., în vârstă de 48 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi E-Tron, înmatriculat în Germania, an de fabricaţie 2020. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. În urma schimbului de informaţii cu poliţiştii din Germania, colegii noştri au constatat că autoturismul figurează declarat furat din data 14.11.2020. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că nu are calitatea de proprietar, el doar asigurând transportul autoturismului şi nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu“, se arată într-un comunicat al I.T.P.F. Iași.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, un SUV pur electric, în valoare de 486.900 de lei (100.000 de euro), a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.