16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prins la frontieră cu ITP-ul fals
Prins la frontieră cu ITP-ul fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi - rutier au depistat un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră, pentru mijlocul de transport pe care îl conducea, un certificat care atestă inspecţia tehnică periodică, fals.

"În data de 10 decembrie a.c, ora 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei cetăţeanul român, M.S., în vârstă de 50 de ani, care conducea un autoturism marca Nissan, înmatriculat în Bulgaria. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice prezentat la control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul şi nu avea cunoştinţă despre faptul că certificatul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice nu ar fi fost autentic", se arată într-un comunicat al I.T.P.F. Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.


Articole înrudite