Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit 1.200 de ţigarete şi 17 sticle cu coniac, de provenienţă Duty Free, ascunse printre bagajele personale.
"La sfârşitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român B.I în vârstă de 32 de ani, conducând un microbuz înmatriculat in Republica Moldova. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună a descoperit, printre bagajele transportate, cantitatea totală de 1.200 de ţigarete şi 17 sticle cu coniac de diferite mărci, de provenienţă Duty Free", potrivit I.T.P.F. Iaşi.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 1.220 de lei, persoana fiind sancţionată de către Autoritatea Vamală cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei.