Noua ordine mondială

Concepte generoase precum cele în care cred ecologiştii şi socialiştii sau ideologii capitaliste – toate acestea pot anima elitele cosmopolite, dar, de cele mai multe ori, ele nu motivează populaţia la nivel global. În schimb, „apartenenţa la un trib“ este una apreciată mai mult decât orice ideologie. O teorie foarte valabilă astăzi a fost enunţată de către istoricul arab Ibn Khaldun, care observa: „Numai triburile care au un puternic sentiment de apartenenţă la grup pot supravieţui în deşert“. Deşi legăturile tribale sunt atât de vechi în istorie, transformările politice permanente şi globalizarea au crescut impactul acestora în zilele noastre. Noile contururi  ale planetei au început să apară la sfârşitul Războiului Rece. Împărţirea formală pe cele două blocuri, fie aparţinând Rusiei, fie Americii, a devenit brusc irelevantă. Mai recent, noţiunea de o A Treia Lume a devenit din ce în ce mai realistă, datorită creşterii puterii economice a unor ţări precum China şi India. Graniţele acestei lumi noi vor rămâne tot timpul schimbătoare şi vor fi subiect de modificare permanentă. Dintre acestea, unele locuri nici măcar nu pot fi încadrate cu uşurinţă într-o categorie, fie ea şi una largă – şi cel mai bun exemplu este chiar Franţa. Şi mai sunt, desigur, şi urmaşele „renascentiste“  ale unor oraşe-state în sine, locuri precum Londra sau Singapore. Şi tot ce le uneşte până la urmă sunt legăturile definite de afinităţi, nicidecum de spaţiul geografic.

În secolul al XIII-lea, alianţa oraşelor din nordul Europei, numită Hanseatic League, a creat ceea ce istoricul Fernand Braudel a numit „o formă de civilizaţie bazată pe schimburi comerciale“. Astăzi, o versiune extinsă a statelor nordice, împărţind rădăcini culturale germanice, şi-a descoperit o nişă în vânzarea de bunuri foarte valoroase statelor dezvoltate, precum şi în pieţele în expansiune rapidă din Rusia, China şi India. Admirate la nivel mondial pentru nivelul de trai foarte dezvoltat, majoritatea ţărilor din acest grup şi-au liberalizat economiile în ultimii ani. Sunt în topurile celor mai bogate state din lume şi au unele dintre cele mai mari rate de economii ale populaţiei în bănci (25% şi chiar mai mult), precum şi un nivel impresionant al ratei ocupării forţei de muncă, sisteme de educaţie performante şi resurse impresionante investite în cercetare şi tehnologie.

Aceste ţări îşi caută locul într-o nouă lume dominată de rădăcini tribale. Multe dintre ele, inclusiv România şi Belgia, sunt adevărate amalgame culturale. Şi statutul lor este unul foarte volatil; spre exemplu, Irlanda a trecut de la simbolul de „tigru celtic“ la cel de „dezastru financiar“. În trecut, aceste ţări erau tot timpul cotropite de armate puternice din vecini; în viitor, acestea vor lupta pentru autonomia lor în zonele de influenţă de care aparţin.

Cu rădăcini în antichitatea greacă şi romană, aceste ţinuturi ale măslinilor şi vinului se află sub nivelul suratelor nordice la absolut toate categoriile: rata de sărăcie este semnificativ mai mare, nivelul ocupării forţei de muncă este cu până la 20% mai mic. Aproape toate aceste ţări – în frunte cu Grecia, Spania şi Portugalia – au datorii guvernamentale imense în comparaţie cu majoritatea celor din alianţa nordică. Ele mai au şi una dintre cele mai scăzute rate ale natalităţii: Italia concurează cu Japonia la capitolul cea mai îmbătrânită populaţie de pe glob.

Este un centru financiar şi media extrem de puternic, dar Londra poate fi definită pe scurt ca fiind un oraş de talie mondială într-o ţară de mâna a doua. Dur, dar adevărat. Britanicii ştiu cel mai bine de ce.

Locul unde se produce mai bine de un sfert din Produsul Intern Brut al Franţei este şi oraşul

unde îşi au sediul central unele dintre cele mai mari companii multinaţionale de pe planetă. Deşi nu este la fel de important ca Londra, va face mereu parte din categoria celor mai frumoase oraşe din lume.

Într-o lume din ce în ce mai modelată de cultura asiatică, aşezarea sa între oceanele Pacific şi Indian pare să fie cea mai bună de pe planetă. Cu unul dintre cele mai mari şi spectaculoase porturi din lume şi cu un nivel extrem de crescut al veniturilor şi al educaţiei, este o poveste urbană de succes.

În vreme ce Israelul naţionalisto-religios îşi păzeşte cu străşnicie graniţele, Tel Aviv este un oraş secular, cu o economie înfloritoare. Venitul pe cap de locuitor este mai mare cu 50% faţă de restul ţării, iar patru dintre cei nouă miliardari israelieni locuiesc în acest oraş.

Aceste două ţări funcţionează ca un întreg în termeni economici, demografici şi culturali. Fiecare dintre ele o are pe cealaltă pe post de cel mai mare partener comercial. Mulţi cârcotaşi consideră că această regiune vastă se află într-un declin accentuat, dar se înşală amarnic. În America de Nord sunt câteva dintre cele mai importante oraşe din lume, începând cu New York; cea mai mare economie high tech, cea mai mare producţie agricolă şi de patru ori mai multă apă potabilă pe cap de locuitor decât în Europa sau în Asia.

Aceste ţări sunt adevărate purtătoare de stindard în America Latină când vine vorba despre capitalism şi democraţie. Deşi nivelul de viaţă al locuitorilor din această zonă nu este unul foarte ridicat şi rata sărăciei este foarte mare, acestea aspiră la statutul de economii în creştere rapidă, precum cea a Chinei. Dar confruntarea permanentă cu America cea care domină economic regiunea este în dezavantajul acestora, în special al Mexicului, cu legăturile sale geografice şi etnice strânse. Aşadar, viitorul acestor economii este unul incert: vor deveni mai independente şi orientate către soluţii proprii sau vor marşa pe liberalismul economic, previzibil, dar atât de tumultuos?

Condusă de către preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, această alianţă înclină spre întoarcerea la dictatură şi urmează modelul pe care l-a impus Peron, cu antipatia istorică faţă de Statele Unite şi tot ceea ce reprezintă capitalismul. Statele influenţate de Chavez sunt mai degrabă sărace. Spre exemplu, în Bolivia, mai mult de 60% din populaţie trăieşte sub limita de sărăcie. Cu mentalitatea lor anticapitalistă şi resurse naturale remarcabile, acestea sunt ţinte pline de interes pentru economii în plină dezvoltare, precum China şi Rusia. Şi cum Chavez este decis să se vândă scump, urmează să vedem care va fi evoluţia economică în regiune.

Cea mai mare economie din America de Sud, Brazilia se situează undeva între statele socialiste şi cele liberale din regiune. Resursele sale, inclusiv cele de petrol offshore, şi îndrăzneala industrială o fac una dintre superputerile economice ale lumii. Dar problemele sociale imense cu care se confruntă, rata crescută a criminalităţii şi sărăcia populaţiei o ţin, cu siguranţă, pe loc. În ultimii ani s-a distanţat semnificativ de America şi a stabilit alianţe profitabile cu ţări precum China sau Iran.

Franţa rămâne un bastion care încearcă din răsputeri să reziste invaziei culturii anglo-americane. Nu mai este de mult o mare putere economică, dar este oricum mult peste ţările producătoare de măsline şi destul de jos faţă de cele din alianţa nordică.

India are una dintre cele mai rapide creşteri economice la nivel mondial, dar venitul pe cap de locuitor este unul dintre cele mai mici din lume, fiind chiar de trei ori mai mic decât cel al Chinei, spre exemplu. Cel puţin un sfert din cei 1,3 miliarde de locuitori trăiesc sub limita de sărăcie, iar în cele două megaoraşe în permanentă dezvoltare, precum Mumbai şi Calcutta, se găsesc cele mai sărace cartiere din lume. Tot aici sunt cele mai dezvoltate fabrici din industria auto sau din cea de software.

Cu resursele sale financiare şi competenţe în inginerie şi robotică absolut remarcabile, Japonia este, cu siguranţă, una dintre puterile mondiale. Doar că titlul de a doua economie mondială i-a fost luat recent de către China. Parţial din cauza politicii sale restrictive faţă de imigranţi, până în 2050, 35% din populaţia Japoniei va fi în vârstă de peste 60 de ani. În acelaşi timp, performanţele tehnologice sunt egalate treptat de către ţări precum Coreea de Sud, China, India şi SUA.

Coreea de Sud a devenit o adevărată putere tehnologică. În urmă cu 40 de ani, venitul său pe cap de locuitor era comparabil cu cel al Ghanei. Astăzi este de 15 ori mai mare, iar venitul mediu pe cap de locuitor este comparabil cu cel al Japoniei. A profitat strălucit de pe urma recesiunii economice de la nivel mondial, dar riscă să fie sufocată de economii în expansiune precum cea a Chinei sau a Indiei.

Este în esenţă un adevărat oraş-stat conectat cu lumea întreagă nu prin ţărmuri maritime, ci prin transferuri de bani. Se bucură de prosperitate, provizii remarcabile de apă dulce şi un climat de afaceri excelent.

Rusia are o cantitate enormă de resurse naturale, o capacitate ştiinţifico-tehnologică remarcabilă şi putere militară care nu poate fi, în niciun caz, neglijată. Pe măsură ce China îşi lărgeşte aria de influenţă, Rusia încearcă să contracareze cu alianţe făcute cu Ucraina, Georgia şi Asia Centrală. La fel ca vechea versiune ţaristă, noul imperiu rus se bazează pe legăturile puternice create de identitatea slavă a ruşilor, un grup etnic ce cuprinde nu mai puţin de 140 de milioane de oameni. La capitolul venit pe cap de locuitor este la un nivel mediu, deşi acesta reprezintă doar jumătate din cel al Italiei, spre exemplu.

Această parte de lume va rămâne centru pentru conflictele dintre regiuni concurente, incluzând China, India, Turcia, Rusia şi America de Nord.

Cu rezerve de petrol, un nivel relativ ridicat de educaţie şi cu o economie aproape de nivelul celei a Turciei, Iran ar trebui să fie o superputere în ascensiune, doar că dezvoltarea promiţătoare a fost distrusă de ideologiile extremiste, care au dus la conflicte nu doar cu ţările din Vest, dar şi cu cele arabe. O economie prost gestionată a transformat regiunea într-o consumatoare majoritară de bunuri, tehnologie, mâncare şi chiar ţiţei, importate.

Resursele de petrol din această regiune fac din ţările arabe un jucător politic şi financiar cheie. Dar este o diferenţă uriaşă între ţările din Golful Persic, precum Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, spre exemplu, mult mai dezvoltate din punct de vedere economic. În Abu Dhabi, venitul pe cap de locuitor este de 40.000 de dolari anual, în timp ce în Yemen este de doar 5% din cel al locuitorilor capitalei emiratului arab. O legătură culturală puternică determinată de religie şi rasă leagă această regiune, dar relaţia cu restul lumii este una destul de problematică.

Turcia condensează reîntoarcerea la originile tribale, concentrându-se mai puţin pe Europa şi mai mult pe partea ei estică (Anatolia). Deşi legăturile economice cu Uniunea Europeană sunt cele care primează, tendinţa este de a duce schimburile economice către graniţele vechiului imperiu otoman, în Estul Mijlociu şi Asia Centrală. Comerţul cu Rusia şi China este, de asemenea, în ascensiune.

Economia Africii de Sud este, de departe, cea mai dezvoltată şi variată din Africa. Are infrastructură bună, resurse minerale, pământ fertil şi o bază industrială solidă. Cu un venit pe cap de locuitor de 10.000 de dolari pe an, este o ţară relativ bogată, după standardele africane. Are legături culturale puternice cu vecinii săi, precum Lesotho, Botswana şi Namibia, ai căror locuitori sunt, în majoritate, creştini.

Majoritatea foste colonii britanice sau franceze, aceste ţări sunt divizate religios între islamism şi creştinism, între vorbitori de engleză şi de franceză, la care se adaugă şi o lipsă acută de coeziune culturală. O combinaţie de resurse naturale şi o rată a celor care trăiesc sub limita sărăciei de 80% nu fac altceva decât să ducă la exploatarea regiunii de către jucători bogaţi precum China, India, America de Nord, care vor încerca să profite de resursele din zonă şi de mâna de lucru extrem de ieftină.

Aici, pe coasta africană a Mediteranei, schimbările politice drastice au determinat şi relative progrese economice, mai ales în Libia şi Tunisia. Dar nivelul de sărăcie este unul ridicat, aşa că progresele sunt mai puţin vizibile.

China probabil nu va depăşi Produsul Intern Brut al Americii în următorii zece ani, aşa cum au precizat surse de la Fondul Monetar Internaţional, dar este, fără îndoială, una dintre noile puteri economice ale lumii. Solidaritatea sa etnică şi simţul superiorităţii istorice sunt absolut remarcabile. Peste 90% din populaţie constituie cel mai mare grup culturalo-rasial din lume. Această coeziune culturală naţională îngreunează pătrunderea pe piaţa chineză a companiilor din alte ţări. Nevoile de resurse ale Chinei se pot observa din continua expansiune în Africa, republicile socialiste din America de Sud şi Estul Sălbatic. Problemele Chinei sunt unele cât se poate de serioase: un regim profund totalitar, creşterea rapidă şi semnificativă a diferenţei dintre cei bogaţi şi săraci, degradarea mediului înconjurător, afectat de poluare.

Aceste ţări sunt foarte bogate în resurse minerale, apă potabilă, cauciuc şi o varietate de alimente inedite, dar suferă de o accentuată instabilitate politică. Toate încearcă să devină industrializate şi să-şi diversifice economia. În afară de Malaezia, venitul pe cap de locuitor este relativ mic.

Venitul pe cap de locuitor este asemănător cu cel din America de Nord, deşi economia acestor două ţări este mult mai puţin diversificată. Imigranţii şi moştenirea anglo-saxonă le leagă cultural de America de Nord şi de Anglia. Dar aşezarea geografică şi comoditatea din punct de vedere economic pot duce în viitor la cooperări comerciale aproape exclusive cu India şi China. Cu toate acestea, viitorul le este prieten.