Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a declarat marţi într-o conferinţă de presă, că România are un număr ridicat de paturi de spital (şase pe mia de locuitori) faţă de alte ţări şi că se va continua reducerea până se va ajunge la o medie de 5,2 la mia de locuitori, aceasta însemnând câteva mii la nivel naţional.
Ministrul Sănătăţii consideră că în sistemul sanitar există disfuncţii majore, mai ales din cauza subfinanţării, a lipsei de transparenţă în alocarea fondurilor, dar şi din cauza slabei administrări a acestora şi susţine că este îmbucurător faptul că s-a relansat sistemul de reformă din sistem.
În opina sa, este foarte importantă îmbunătăţirea managementului financiar prin creşterea veniturilor şi utilizarea eficientă a fondurilor, unele dintre măsuri fiind contribuţia pe valoarea medicamentului şi coplata la serviciile sanitare.
Una din priorităţile mandatului său este şi modificarea sferei de cuprindere a pachetului de bază al pacienţilor care, consideră ministrul, este unul „generos”. O altă prioritate care va aduce economie, după cum susţine demnitarul, o reprezintă şi informatizarea sistemului naţional prin cardul de sănătate şi fişa electronică care „va elimina fraudele” şi va face o economie a CNAS de 1.200 de milioane de lei.
În opinia ministrului, înlocuirea medicamentelor inovative cu cele generice va duce la o economie de 150 milioane de lei.
Ladislau Ritli a spus că încearcă să aducă sistemul spre medicina de familie, astfel încât să fie alocate fonduri de la 7% în prezent, până la 10-12% din fonduri pe acest segment.
Totodată, în mandatul său Ladislau Ritli doreşte să dezvolte asistenţa copilului şi a gravidei care, în opinia sa, „aproape lipseşte astăzi şi nu se face coerent”.
Ministrul a semnalat în acest sens că 10% dintre copiii născuţi mor la domiciliu până într-un an de zile.
O atenţie deosebită o va acorda Ladislau Ritli asistenţei medicale, prin extinderea competenţelor medicilor din reţeaua şcolară.
De asemenea, ministrul încurajează şi crearea căminelor de vârstnici.
Ladislau Ritli consideră că este necesară reproiectarea programului naţional de sănătate în acord cu priorităţile care se impun.
În opinia sa, este foarte importantă vaccinarea populaţiei. În acest sens, MS va extinde acţiunea de control asupra întregului lanţ privind vaccinurile. În ceea ce priveşte bolile netransmisibile, MS va insista pe acţiunea de depistare şi va începe în acest an o campanie de informare a populaţiei asupra riscurilor privind cancerul, dar şi a factorilor care determină apariţia acestei boli.
Cel mai probabil, după cum susţine ministrul, campania va începe în luna septembrie.
Referindu-se la coordonarea CNAS de către MS, Ladislau Ritli a precizat că aceasta nu este o imixtiune şi că deciziile vor fi luate împreună cu reprezentanţii Casei.
Reprezentantul MS a declarat că are încredere în personalul din sistemul sanitar şi a susţinut că şi medicii care rămân în ţară sunt medici foarte buni, nu numai cei care pleacă.