Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit, după-miezul nopţii, cu şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi o ambulanţă SMURD pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu care se manifesta la un imobil nelocuit de pe b-dul Alexandru Ioan Cuza din municipiul Brăila.
Incendiul a fost observat târziu, iar in interiorul locuinţei era depozitată o cantitate mare de materiale combustibile.
Până la sosirea forţelor de intervenţie incendiul s-a extins la acoperişul din scândură şi stuf învelit cu tablă.
Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
Au ars cca. 700 mp de acoperiş din scândură şi stuf învelit cu tablă, cca. 2 tone materiale textile, cca. 200 kg gunoi menajer, cca. 100 ml material lemnos şi bunurile din patru camere. S-au degradat plafoanele din rigips, tencuiala de pe pereţi, pardoseala tip parchet din lemn, şase uşi din lemn din trei camere, o baie, o bucătărie şi un hol.
S-au înregistrat două victime, de sex masculin, cu vârste cuprinse între 55 şi 59 de ani. Acestea prezentau arsuri de gradul I pe membrele superioare, au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital. Cele două persoane locuiau în imobilul respectiv fără documente. Imobilul are doi proprietari care nu s-au prezentat la locul intervenţiei.
Incendiul a fost lichidat la ora 05.00.