Principalul beneficiu al plânsului este efectul său calmant. Suprimarea lacrimilor nu este un lucru bun pentru sănătatea noastră. Cu timpul, poate duce la stări de agresivitate şi anxietate. Astfel, copiii trebuie învăţaţi să îţi exprime sentimentele, emoţiile şi să nu îşi stăpânească lacrimile.
Plânsul este sănătos deoarece este un mod eficient de a ne hidrata ochii. De asemenea, lacrimile sunt cele care au un efect dezinfectant. Bacteriile de la nivelul ochilor dispar după o repriză bună de plâns. Acesta din urmă este declanşat de emoţiile care au o intensitate ridicată, fie cele negative, cum ar fi veştile proaste, furia, fie cele pozitive, cum ar fi bucuria intensă, informează Molero y Marc Planella, psihiatru din Barcelona. Există şi persoane care plâng fără să ştie exact motivul. Acestea sunt din categoria celor care sunt tot timpul deprimate şi care ar trebui să ceară sfatul unui specialist.
Înainte de toate, experţii sunt unanim de acord cu faptul că lacrimile sunt benefice pentru calmarea interioară. De câte ori nu ne-am descărcat prin plâns? Astfel, permitem reducerea emoţiilor negative şi putem lua decizii mai bune. Molero informează de asemenea că: „Treptat, persoana se relaxează, se calmează, îşi reduce încărcătura emoţională şi astfel creşte posibilitatea găsirii unei soluţii la problema pe care o are. Astfel, victima reuşeşte să îşi controleze emoţiile şi să le facă mai uşor de gestionat.”
Reprimatul plânsului nu este sinonim cu sănătatea. Cu toate acestea, din punct de vedere social, plânsul este sinonim cu slăbiciunea emoţională.