Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au reţinut, pe 31 iulie a.c., pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, pe un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Brăila, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
”Bârbatul, în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Brăila, în urma unui conflict, ar fi lovit un tânăr de 26 de ani şi ar fi ameninţat cu acte de violenţă o minoră, în vârstă de 3 ani. Astăzi, 1 august 2024, instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile a tânărului de 21 de ani”, informează IPJ Brăila.
Acesta a fost încarcerat în C.R.A.P Brăila.