22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
BLOCADA: Razii de amploare la Brăila (FOTO/VIDEO)
BLOCADA: Razii de amploare la Brăila (FOTO/VIDEO)

În ultimele 24 de ore, poliţiştii sprijiniți de jandarmi, au fost prezenți în stradă, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetățenilor.

În cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 17 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.

"Activitățile și controalele de astăzi au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, dar și monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.

Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 56 de evenimente, 49 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 176 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 64.000 lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 4 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunilor au fost legitimați cetățenii, fiind informați cu privire la riscurile consumului de droguri și consecințele unui comportament agresiv și controlate autovehiculele oprite.

În intervalul orar 19:30-01:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale împreună cu jandarmii au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru identificarea persoanelor care au săvârșit sau pregătesc săvârșirea faptelor antisociale în mediul stradal, verificarea unităților de alimentație publică și pariuri sportive, zone aglomerate precum și depistarea celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive sau fără permis de conducere în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră.

În acest context, au fost legitimate peste 50 de persoane, verificate societăți comerciale, precum săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO, au fost controlate vehiculele, șoferii fiind testați cu aparatul etilotest, precum și cu aparatul drugtest și 18 ATM-uri.

În cadrul acțiunilor a fost constatată în flagrant delict o infracțiune și a fost depistată o persoană pe numele căreia este emis mandat de arestare în vederea extrădării", transmite IPJ Brăila.

Depistat sub influența substanțelor psihoactive

Azi-noapte, la ora 23:20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din satul Tătaru, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor din municipiu.

Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul de trei substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Tot aseară, la ora 21:50, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică, în timp ce efectuau un control în incinta unei societăți cu profil jocuri de noroc, au depistat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Brăila, pe numele căruia autoritățile din Austria au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Acesta a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale fiind prezentat procurorului din cadrul Curții de Apel Galați pentru luarea măsurilor legale, fiind reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. A fost introdus în CRAP Galați.

Acesta urmează a fi prezentat în cursul zilei de astăzi Curții de Apel Galați în vederea declanșării procedurilor de extrădare către statul solicitant.

Polițiștii vor continua să acționeze pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!

GALERIE FOTO/VIDEO, MAI JOS!

  • Galerie Video:
    • Video File:
    • Video File:
  • Galerie Foto:

Articole înrudite