Miercuri, 16 noiembrie, în intervalul orar 07:00-11:00, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au desfăşurat, pe drumurile publice din judeţ, o acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi prevenirea accidentelor de circulaţie ale căror cauze generatoare sunt abaterile săvârşite de către biciclişti.
Indisciplina bicicliştilor, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila este una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.
În ceea ce priveşte mortalitatea, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, una din principalele cauze generatoare este reprezentată de abaterile săvârşite de biciclişti.
Poliţiştii au ca obiectiv impunerea respectării legii prin prezenţa activă în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, precum şi pentru combaterea comportamentului agresiv la volan.
În urma abaterilor constatate au fost aplicate, în total, 142 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 31.810 de lei, 71 de sancţiuni fiind aplicate bicicliştilor, 15 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru căruţaşi, 6 pentru neportul centurii de siguranţă şi 45 pentru alte abateri.
Exemplu: Miercuri, în jurul orei, 07:50, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, au depistat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Brăila, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe Şoseaua Râmnicu-Sărat din municipiu, sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Biciclistul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 580 de lei, conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
! De asemenea, au fost reţinute 4 permise de conducere şi retrase 4 certificate de înmatriculare.
Pentru siguranţa bicicliştilor, poliţiştii recomandă:
- nu încercaţi să învăţaţi să conduceţi biciclete pe drumurile intens circulate;
- în mers, să ţineţi cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
- să nu circulaţi în timp ce vă afaţi sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
- când circulaţi pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, bicicleta trebuie echipată cu lumini şi să purtaţi vestă reflectorizantă pentru a fi observaţi de ceilalţi participanţi la trafic;
- să nu circulaţi cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare.
! Astfel de acţiuni vor continua pe parcursul întregii săptămâni având ca scop reducerea riscului rutier.