03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În 2002 avocatul Pompiliu Bota a înfiinţat aşa numitele barouri paralele. Apariţia acestora a deranjat, se pare, foarte mult avocaţii din barourile tradiţionale, care au încercat să pună la îndoială legalitatea avocaţilor lui Bota. De aici, un întreg şir de procese şi plângeri.
Meseria de avocat este una nobilă, dar şi liberală. Şi, ca orice profesiune, liberală sau nu, se încadrează în nişte parametri juridici ce trebuie respectaţi. Profesiunea de avocat îşi are temeiul legal în Legea 51/1995.
Exact această lege a fost luată în calcul de avocatul Pompiliu Bota când a înfiinţat Baroul Constituţional, celebrul barou paralel. De atunci şi până în prezent, împotriva lui Bota, dar şi a avocaţilor din barourile paralele s-au formulat plângeri din care reieşea că ar fi practicat ilegal meseria de avocat.
La Galaţi, pe 11 februarie 2010, procurorul şef al secţiei Maritime şi Fluviale, Florin Oancea, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a avocatei Eugenia Dincă pe motiv că ar practica fără drept profesiunea de avocat. Prim-procurorul Ionel Gâlcă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocata Dincă, motivând că „(...) inculpata a urmat procedura prevăzută de lege în vederea dobândirii calităţii de avocat, respectiv susţinerea unui examen organizat de către barou, depunerea jurământului, înscrierea pe tabloul avocaţilor şi a obţinut astfel cartea de identitate nr. 489, înfiinţând astfel cabinetul de avocatură“. Prim-procurorul mai spune că „(...) inculpata nu poate fi asimilată persoanelor care desfăşoară activităţi specifice unei profesii sau unei alte activităţi fără drept deoarece a avut la bază documentaţia necesară care o autorizează să exercite profesia de avocat”. Ca urmare a acestor motivaţii, dar şi pentru că faptei încriminate îi lipsea cel mai important aspect, şi anume forma de vinovăţie cerută de lege, s-a dispus scoaterea avocatei Dincă de sub urmărire penală.
În ciudat hotărârilor definitive şi irevocabile şi a unei documentaţii solide, membrii şi susţinătorii barourilor tradiţionale continuă să conteste existenţa şi legalitatea funcţionării barourilor paralele, iar despre acest lucru noi am scris în nenumărate rânduri. Deşi Bota afirmă că acest conflict este „pe ultima sută de metri”, ne este destul de greu să credem acest lucru. Nu ne rămâne decât să urmărim cu interes evoluţia acestui subiect controversat al justiţiei române.

Articole înrudite