Ministerul Apărării Naţionale a stabilit, în urma consultărilor între Forţele Navale Române şi reprezentanţii autorităţilor naţionale cu atribuţii în asigurarea siguranţei navigaţiei şi ai agenţilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiul maritim al României, măsuri pentru reducerea impactului pericolului de mine şi pentru executarea navigaţiei în condiţii de siguranţă.
Astfel, Direcţia Hidrografică Maritimă a emis marţi, 29 martie, un aviz pentru navigatori, prin care recomandă tuturor navelor care navighează către şi dinspre porturile româneşti de la Marea Neagră (Mangalia, Constanţa, Midia, Sulina) să urmeze anumite rute de navigaţie, cu o lăţime a pasei de 2 mile marine, pentru a reduce riscurile cauzate de posibila prezenţă a unor mine marine aflate în derivă.
Prin canalele oficiale specifice, navigatorilor le-au fost recomandate navigarea cu atenţie şi întărirea observaţiei vizuale în zona de responsabilitate a României şi le-a fost solicitat tuturor navelor să raporteze, imediat, autorităţilor maritime din ţara noastră orice detectare a minelor.
În zona maritimă de responsabilitate, Forţele Navale Române au luat măsuri de cercetare sistematică, pentru întărirea supravegherii spaţiului maritim (apele teritoriale, zona contiguă şi zona economică exclusivă) şi pentru executarea unor intervenţii rapide, cu structuri specializate, pentru asigurarea securităţii navigaţiei, potrivit unui comunicat al Forţelor Navale Române.