18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Autoturism furat din Italia, descoperit la controlul de frontieră
Autoturism furat din Italia, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Toyota RAV4, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Italia.
"În ziua de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Serghey M., cu cetăţenie bulgară şi R. Moldova, în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Toyota RAV4, înmatriculat în Elveţia. Existând suspiciuni cu privire la certificatul de înmatriculare prezentat la controlul de frontieră pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, constatând astfel că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, în urma activităţilor specifice desfăşurate, colegii noştri au mai stabilit faptul că autoturismul are altă serie de şasiu, decât cea care figurează în documentele prezentate la control. În cursul zilei de ieri s-a primit, de la autorităţile competente, confirmarea că mijlocul de transport condus de Serghey M. figurează ca fiind declarat furat de autorităţile din Italia. Cu privire la aspectele constatate, Serghey M. a declarat că nu este proprietarul autoturismului, în schimbul sumei de 500 de euro trebuia să transporte mijlocul de transport din Milano-Italia, în Chişinău-R. Moldova. Acesta a mai adăugat că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu", se arată într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (I.T.P.F.) Iaşi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, furt şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, iar autoturismul, în valoare de 138.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.


Articole înrudite