Vă mai amintiţi de copilărie? Vă mai amintiţi cu câtă nerăbdare aşteptaţi coacerea cozonacilor? Mai ales cei care au avut şansa să crească la ţară, la bunici, unde de Paşte se coceau nu unul-doi cozonăcei, ci aproape douăzeci, într-un cuptor de lut din curte… Şi cât de buni erau… Cu nucă, stafide, cacao… Acum putem să ne cumpărăm dulciuri la orice oră din zi şi din noapte, toate sunt aşezate frumos în vitrine şi aşteaptă, glazurate, clienţii.
Aşa cum numai românii parcă ştiu, fie criza cât de grea, când e vorba de meniul de sărbători, nu se prea dau în lături, oricum ar fi. Doar o dată în an e Paştele! Doar o dată în an e Crăciunul! Doar… doar… iar ocazii născute de nevinovatul „doar” sunt nenumărate. Oricât de variată ar fi gama dulciurilor de pe piaţă, câteodată ţi se face dor de prăjitură pe care o făcea mama întotdeauna de Crăciun sau îţi aminteşti, cu nostalgie, savoarea cozonacului de Paşte abia scos din cuptor. Cu aşa bune intenţii şi aduceri aminte, îţi spui că n-ar fi rău ca măcar o dată pe an să nu mai cumperi absolut tot pentru sărbători şi să încerci să faci cozonac în casă.
Când ajungi în piaţă şi când vezi preţul la care a ajuns miezul de nucă, parcă începi să te trezeşti la realitate şi dispare şi nostalgia timpurilor apuse. Auriu, miezul de nucă zâmbeşte frumos la 40 lei/ kilogram. Şi te întrebi, liniştit, dacă să mai faci cozonac cu nucă sau să te îndrepţi cuminte spre o altă reţetă, care să nu „ceară” miez auriu, bronzat, răsfăţat, încorsetat…
