În magazinele saudite în care lucrează bărbaţi şi femei trebuie să existe o distanţă de cel puţin 160 cm pentru ca cele două sexe să nu aibă ocazia să se atingă, a anunţat presa din Arabia Saudită, preluată de AFP. Potrivit presei, această decizie figurează într-un memorandum semnat de şeful puternicei poliţii religioase, care are misiunea de a veghea la respectarea moralei islamice, şi de ministrul Muncii.
În iunie 2011, autorităţile din regatul saudit, în care este impusă strict segregaţia sexelor, au ordonat magazinelor de lenjerie feminină să îi înlocuiască pe vânzători, în general asiatici, cu vânzătoare saudite. Decizia a fost extinsă apoi la parfumerii.
În luna decembrie, şeful poliţiei religioase a criticat aspru Ministerul Muncii, considerând că noile vânzătoare nu beneficiază de o atmosferă adecvată pentru a-şi desfăşura activitatea şi afirmând că unele au fost „hărţuite”.
Hotărârea autorităţilor de a permite femeilor să lucreze în magazine de acest tip a intervenit după o campanie desfăşurată pe internet, în care femeile spuneau că sunt stânjenite de prezenţa vânzătorilor bărbaţi în magazinele de lenjerie. Decizia a intrat în vigoare, în pofida opoziţiei muftiului Arabiei Saudite, şeicul Abel Aziz Al-Sheikh, care a apreciat că acest lucru le pune pe vânzătoare „în contact direct” cu bărbaţii care administrează astfel de magazine.
Ministrul Muncii a arătat că, prin această decizie, se vor crea circa 44.000 de locuri de muncă pentru femeile saudite, în rândul cărora şomajul depăşeşte 30%, potrivit unui studiu oficial, în timp ce regatul apelează la aproximativ 8 milioane de muncitori străini.