Acum 24 de ani s-a produs una din cele mai grave catastrofe ecologice din Marea Britanie: în cursul tratării apei la Bormin Moor (Cornwall), 20 de tone de suflat de aluminiu au fost deversate în sistemul de aprovizionare cu apă al oraşului Camelford. În anii următori, oamenii din regiune au început să se plângă de probleme de sănătate, aminteşte 7sur7.be.
Carole Croix, care locuia în zonă, a murit la 58 de ani de o formă rară şi agresivă a bolii Alzheimer. La autopsie s-a descoperit că în creier avea un nivel extrem de mare de aluminiu: 23 micrograme de aluminiu pe gram de creier, în timp ce nivelul normal este de 0-2 mcg. Chris Exley, expert în aluminiu de reputaţie mondială şi profesor la Universitatea Keele, speră ca ancheta să stabilească adevărul în privinţa cauzelor morţii Carolei Croix. El consideră că aluminiul din apa potabilă a jucat un rol esenţial în moartea femeii şi ar vrea ca rezultatele anchetei să arate felul în care metalul acţionează asupra sănătăţii.
Exley spune că aluminiul se adaugă sau se foloseşte în aproape tot ce mâncăm, bem, injectăm sau absorbim, chiar dacă nimeni nu ştie dacă nivelurile pe care le ingerăm sunt sigure. „Sute de publicaţii arată că aluminiul nu este sigur, însă acumularea de aluminiu în corp n-a fost studiată serios niciodată”, adaugă profesorul.
Metalul este absorbit în mod natural de plante, dar, în zilele noastre, aluminiul se găseşte în aproape tot. „În apă se pune sulfat de aluminiu ca să fie mai limpede. Toate alimentele care au nevoie de aditivi - cum ar fi prăjiturile şi biscuiţii - conţin aluminiu. Bomboanele au coloranţi alimentari. Mai găsim aluminiu în ceai, cacao şi în băuturile pa bază de malţ, în unele vinuri şi în băuturile gazoase, ca şi în majoritatea alimentelor prelucrate”, arată Exley.
Şi lista nu s-a terminat: „Există şi în cosmetice, cremele solare, în anumite medicamente, cum ar fi aspirina, şi vaccinuri. Ştim că aluminiul poate fi toxic, dar nu există nicio legislaţie care să reglementeze cantităţile din alimente sau din apa potabilă”.
„Când cantitatea de aluminiu consumată depăşeşte capacitatea corpului de a o ingera, excesul se depune în diferite ţesuturi, inclusiv în nervi, creier, oase, ficat, inimă, splină şi muşchi. Noi îl numim asasinul tăcut pentru că se strecoară în corp şi apoi în oase şi creier”, adaugă expertul.
În cadrul unui studiu, profesorul Exley şi echipa sa au testat 16 mari mărci de lapte pentru bebeluşi. Rezultatele, publicate în 2010, arată urme de metal care depăşesc nivelurile permise legal în apă. În unele cazuri, acestea erau de peste 40 de ori mai mari decât cele din laptele matern. Cercetările l-au făcut pe profesorul Exley să considere că acumularea de aluminiu în corp creşte riscurile de dezvoltare a bolii Alzheimer, dar şi a altor boli neurologice, cum ar fi Parkinson şi scleroza în plăci.
Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au elaborat măsuri destinate să reducă aluminiul din produsele alimentare: aportul tolerabil a fost fixat la 2 mg/kg de greutate corporală pe săptămână. Profesorul Exley este însă sceptic: „Dacă colegii mei nu pot decide ce niveluri de siguranţă pot fi acceptabile, cum o poate face OMS?”, încheie el.
