Autor:
Contrar stereotipurilor, USR și noua formațiune politică lansată de Dacian Cioloș, Mișcarea România Împreună, sunt partidele cele mai demagogice din spectrul politic actual. Am spus în ciuda stereotipurilor, pentru că în discursul mediatic, populismul este, de regulă, atribuit partidelor mai mari, PSD și PNL, fiind echivalat și confundat (uneori deliberat, alteori din ignoranță) cu propensiunea acestor formațiuni de a exprima opinii și revendicări majoritariste (care aparțin unor majorități largi din societate). Sigur că și partidele mari sunt populiste, însă într-o formă soft, de regulă tradusă prin tentative de (re)compensare socială a electoratului sau de preluare a atitudinilor majoritare. Așa se explică și asumarea, la nivel oficial, de către PSD și PNL, a obiectivului Coaliției pentru Familie de a organiza un referendum pentru clarificarea constituțională a definiției căsătoriei. Până și această preluare a unei inițiative populare, însă, este pusă în surdină de propriile calcule politice: PSD promite parteneriat civil pentru cupluri de același sex, iar PNL a făcut tot ce a putut pentru a tergiversa procedural referendumul.
În schimb, USR și MÎR inaugurează un soi de populism hard foarte bizar și destul de unic în peisaj european, antidemocratic. Este populism hard pentru ca regăsim componente esențiale oricărui populism: salvaționismul, justițiarismul (sub forma anticorupției) și poziționarea antisistem/antipolitică. Ambele formațiuni pretind că sunt mișcări politice de jos în sus, emanații ale societății civile, conduse de profesioniști tehnocrați străini de jocuri politicianiste și interese ilegitime. Totodată, este populism antidemocratic prin faptul că cele două formațiuni sunt hotărât opuse majorităților din societate. Spre deosebire de toate celelalte forme de populism de pe plan european, care, de regulă, preiau vocile nemulțumiților de status-quo-ul produs de elitele dominante, ele reflectă cu fidelitate agenda structurilor europene și sunt aliați politici ai sistemului bancar și ai multinaționalelor.
Una dintre cele mai frapante dovezi în acest sens este furnizată de maniera în care aceste partide gestionează tema referendumului pentru căsătorie. USR a abuzat, practic, de dreptul de sesizare la CCR pe legea care permite organizarea referendumului pe o temă care în mod evident este deja tranșată de aceeași CCR: rolul președintelui în procesul organizării unui referendum. E greu de crezut că USR nu are specialiști în drept și să nu știe că demersul nu are șanse, deci că e gratuit. De fapt, USR practică același tip de boicot politic caracterizat de abuzarea sau forțarea regulilor, procedurilor, pentru a-și atinge obiectivele politice: aici, evident, obiectivul fiind tergiversarea referendumului. De cealaltă parte, MÎR, lansată tocmai într-o perioadă în care tema referendumului este fierbinte, reușește să ocolească într-un mod foarte… strident subiectul. Fără îndoială că o astfel de abordare arată clar că, de fapt, MÎR este pe aceeași lungime de undă cu USR în privința aceasta.
Populismul antidemocratic este o invenție românească și, cel mai probabil, o formă locală de gestionare a crizei sistemului european. Aflată în acută pierdere de teren electoral, elita europeană, politică și financiară, caută diverse strategii de relegitimare. USR și MÎR sunt astfel de experimente politice prin care democrația în sensul tare al cuvântului este boicotată în numele salvării poporului.
