Membrii USL s-au îmbarcat ieri într-un convoi de autocare şi microbuze şi au pornit către Bucureşti, la grandioasa lansare a candidaţilor pentru alegerile parlamentare. 300 de tecuceni şi peste 200 de USL-işti din colegii au plecat către capitală pentru a participa la spectacolul de lansare a candidaţilor USL, unii cu autocarele, iar cei care nu au încăput în autocare şi microbuze au pornit către Bucureşti cu autoturismele personale.
„2012 - anul victoriei” este sloganul cu care vor ieşi la rampa USL-iştii pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Printre cei care au plecat la Bucureşti au fost şi tecucenii Daniel Butunoi şi Laurenţiu Chirvăsuţă, cărora li s-au alăturat, ca susţinători primarul municipiului Tecuci, Daniel Gerhard Þuchel, şi viceprimarul Dănuţ Radovei. Dacă PSD-ul şi PNL-ul au plecat către capitală cu câte 150 de membri fiecare, Laurenţiu Chirvăsuţă a fost susţinut de simpatizanţi din apropirea Bucureştiului şi nu de UNPR-işti tecuceni.
„Cum domnul Laurenţiu Chirvăsută este vicepreşedintele partidului, nu va duce lipsă de susţinători. S-a luat această hotărâre pentru a nu se perturba activitatea, noi fiind prinşi în activităţi curente în teritoriu”, a declarat Traian Bălănică, secretarul biroului parlamentar al senatorului Chirvăsuţă.