PRO România a decis, în forurile sale de conducere, prezentarea în spaţiul public a primelor măsuri pentru ieşirea ţării din criză.
„Aceste două măsuri reprezintă şi condiţiile pe care PRO România vrea să le impună pentru acordarea sprijinului parlamentar după 6 decembrie pentru învestirea unui nou guvern. Sunt măsuri vitale şi urgente pentru ca România să iasă din criza în care se adânceşte pe zi ce trece”, a precizat senatorul gălăţean Marin Nicolae.
Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a prezentat aceste prime măsuri din planul pentru ieşirea din criză - venitul minim de criză pentru persoane fizice şi sprijinul economic de criză pentru companii.
„Cred că este important să le spunem oamenilor ce câştigă ei după 6 decembrie, ce câştigă politicienii ştim. Mi-am propus să venim cu două măsuri foarte clare, foarte simple, care se aplică pe tot anul 2021 şi care merg ţintit către oamenii care au nevoie de sprijin şi către firmele care au nevoie de susţinere. Aceste două măsuri vor fi condiţiile PRO România pentru a vota în noul Parlament un guvern”, a declarat preşedintele PRO România.
Una dintre cele două măsuri este intitulată venitul minim garantat şi presupune asigurarea, pentru fiecare român, a cel puţin 2000 lei lunar şi 1500 lei/membru de familie.
„Oamenii cu venituri mici trebuie să ştie că există programe concrete, foarte clare, foarte simple, care să-i ajute să treacă peste anul 2021. Propunem asigurarea unui venit minim de criză, care să asigure fiecărui român cel puţin 2000 lei lunar şi 1500 lei/membru de familie. Acest venit minim se calculează ca diferenţă dintre venitul realizat şi nivelul garantat menţionat şi se acoperă în proporţie de 50% prin bani şi 50% prin tichete valorice”, a explicat liderul PRO România.
Cea de a doua măsură prezentată astăzi de preşedintele PRO România este denumită sprijinul economic de criză şi se adresează IMM-urilor, firmelor cu capital privat şi capital românesc.
”Noi venim cu trei măsuri foarte concrete şi clare pe care orice întreprinzător în această ţară le poate simţi. În primul rând, şi aici este vorba despre HORECA şi producătorii din industria alimentară, cota de TVA redusă de la 9 % la 5% - este un sprijin concret. Aceşti 4% reprezintă, de fapt, nu doar nişte bani, ci şi un sprijin, psihologic dacă vreţi, pentru sectoarele cele mai afectate de această criză. A doua facilitate este eliminarea pentru 2021 a impozitului pe profit specific, impozitul pentru microîntreprinderi, taxele şi impozitele datorate pentru activele corporale neutilizate din cauza restricţiilor şi interdicţiilor administrative. Al treilea lucru, extrem de important, este să acoperim minimum 50% pentru chiriile aflate în plată pe perioada nefuncţionării din cauza restricţiilor. Nu este normal să lăsăm firmele mici să lupte în procese cu proprietari care le spun ”nu ne interesează că v-au închis, plătiţi-ne chiria!”. Este o bătălie inegală şi trebuie să intervenim să salvăm aceste firme”, a explicat preşedintele PRO România.
Victor Ponta susţine că există o singură condiţie esenţială pentru toate aceste firme ca să beneficieze de sprijin, şi anume să păstreze în cursul anului 2021 acelaşi număr de persoane angajate.
”Propunerea noastră, ca partid, este ca oamenii şi firmele să nu fie abandonate în 2021, să acţionăm de la 1 ianuarie să facem sisteme extrem de simple şi extrem de uşor de aplicat în practică. Şi dacă facem asta, din 2021 putem să construim”, a concluzionat Victor Ponta.