23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Zile la rând protestatarii din ţară au participat la nenumărate mitinguri în care şi-au făcut auzite nemulţumirile. La Tecuci reacţia a fost mai întârziată, însă nu a lipsit, ceea ce denotă faptul că şi tecuceni au propriile probleme, acestea scoţându-i în stradă, în ciuda gerului ascuţit. Ieri dimineaţă, liberalii din Tecuci şi localităţile limitrofe au plecat către capitală, cu scopul de a participa la mitingul organizat de USL împotriva Guvernului şi a premierului Emil Boc.
„Din partea Partidului Naţional Liberal au plecat către Bucureşti 100 de membri, 50 din Tecuci şi 50 din localităţile limitrofe Tecuciului. Acţiunea va fi una paşnică, care să scoată în evidenţă mesajul pe care vor să îl transmită membrii partidului. Cu toate că o parte dintre liberali s-au deplasat către capitală, mai sunt destui care se vor reuni şi în această seară în faţa Primăriei Tecuci pentru demonstraţii paşnice”, ne-a declarat ieri Petru Papuc, consilier municipal PNL.
În timp ce liberalii porneau către Bucureşti, organizaţia PSD Tecuci se pregătea pentru a organiza un miting la nivel local. Cum nu am putut lua legătura cu preşedintele organizaţiei PSD Tecuci, cea care ne-a oferit informaţii a fost Liliana Cambanache, preşedintele Organizaţiei de femei a PSD Tecuci, care a precizat: „Până la această oră (ieri la ora 14.30) niciun  grup de membri PSD nu s-a deplasat către capitală, însă deseară, începând cu orele 16.00, vor participa la mitingul local, care va avea loc în faţa Primăriei”.


Articole înrudite