Deputaţii şi senatorii care vor părăsi formaţiunea politică din care fac parte pentru a se înscrie într-un alt partid şi-ar putea pierde mandatul de parlamentar. Membrii Comisiei de revizuire a Constituţiei intenţionează să introducă în legea fundamentală o prevedere care să interzică migraţia politică în rândul deputaţilor şi senatorilor. Deputatul Florin Iordache, secretarul Comisiei parlamentare de revizuire a Constituţiei, a precizat la Galaţi că printre principalele modificări ale legii fundamentale trebuie să se regăsească şi una privind stoparea migraţiei politice de la nivelul Parlamentului, binecunoscut fiind faptul că mulţi dintre parlamentari, ghidaţi de propriile interese, aleg să migreze de la un partid la altul. Conform declaraţiilor oficiale, cei mai mulţi dintre parlamentarii gălăţeni pledează pentru stoparea fenomenului migraţiei politice, în ciuda faptului că partidele din care fac parte au „racolat”, de-a lungul timpului, deputaţi şi senatori din taberele adverse. De altfel, între deputatul Victor Paul Dobre (preşedintele PNL Galaţi) şi deputatul Mircea Toader (prim-vicepreşedintele PDL Galaţi) au existat, în cadrul întrunirii Forumului Constituţional, de la sfârşitul săptămânii trecute, o serie de săgeţi cu privire la stoparea migraţiei politice. Cei doi parlamentari de Galaţi sunt recunoscuţi, de altfel, pentru faptul că nu ratează nicio ocazie de a se şicana, din punct de vedere politic. Democrat-liberalul Mircea Toader a pledat pentru un parlament unicameral, cu 300 de parlamentari, dar şi pentru stoparea migraţiei politice, ulterior fiind sancţionat de către deputatul liberal Victor Paul Dobre: „Chiar îl ascultam cu plăcere pe domnul Toader vorbind despre traseism. Un partid care a schimbat o majoritate utilizând traseismul ca armă politică, acum dă lecţii, dar, mă rog, tradiţia e veche. Au mai făcut-o şi alţii”.
La dezbaterile organizate de Forumul Constituţional, la Galaţi, au participat Cristian Pîrvulescu (preşedintele organizaţiei) şi deputaţii Florin Iordache, Bogdan Ciucă, Viorel Ştefan, Aurel Nechita, Florin Pâslaru, Victor Paul Dobre şi Mircea Toader, precum şi primarul Marius Stan, city-managerul Aurel Vlaicu, viceprimarul Florin Popa, consilieri locali şi judeţeni, reprezentanţi ai sindicatelor, ONG-urilor, precum şi ai mediului universitar.
Parlamentul României a demarat procedurile de revizuire a Constituţiei României, proces ce se va desfăşura pe parcursul anului 2013 şi se va finaliza cu un referendum. Forumul Constituţional este cea mai importantă instanţă de dezbatere publică, învestită de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României să deruleze acest proces. Acesta va aborda la nivel naţional temele constituţionale într-un cadru de dezbatere care să unifice şi să pună în valoare sfera competenţei în materie (dreptul constituţional sau ştiinţele sociale) cu sfera opiniilor şi opţiunilor civice şi individuale. Relevanţa şi utilitatea Forumului depind în mod deosebit de disponibilitatea de participare a experţilor la dezbaterile din cadrul său. „Dezbaterile publice ale Forumului vor fi organizate pe trei axe: teritorială, tematică şi academică. Axa teritorială a Forumului Constituţional presupune organizarea de întâlniri la nivel local, judeţean şi regional, urmărind organizarea a cel puţin unei dezbateri în fiecare judeţ din ţară”, a precizat Cristian Pîrvulescu.
Obiectivul principal al dezbaterilor este formularea unor propuneri punctuale şi precis articulate de revizuire a Constituţiei României, prin trimitere directă la articolele existente sau prin elaborarea de noi articole. Propunerile de revizuire a Constituţiei formulate în cadrul dezbaterilor vor fi incluse în Raportul sinteză al dezbaterilor şi propunerilor înaintate în cadrul Forumului Constituţional, care va sta la baza activităţii Comisiei de revizuire a Constituţiei.