26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
OFICIAL: Kamala Harris, Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, vine în România
OFICIAL: Kamala Harris, Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, vine în România

Preşedintele României, Klaus Iohannis, o va primi vineri, 11 martie 2022, la Palatul Cotroceni, pentru consultări politice pe Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, care se va afla în vizită oficială în România, a anunţat administraţia prezidenţială.

Întrevederea Preşedintelui României cu Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii se înscrie în cadrul eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situaţiei de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securităţii euroatlantice, şi vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliaţi (din 11, 18 şi 28 februarie), la care a participat Preşedintele României şi care au avut loc la iniţiativa Preşedintelui Statelor Unite, Joseph R. Biden.

În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis şi Vicepreşedintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creşterii în continuare a prezenţei militare americane şi aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securităţii ţării noastre şi a întregii regiuni.

De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunităţii transatlantice privind adoptarea de noi sancţiuni privind Rusia, se mai arată în comunicat.


Articole înrudite