Cine are senzaţia că doar copiii mici ţipă şi bat cu pumnişorii în podele, acuzând că le-au fost furate jucăriile de alţi copii? Ei bine, acest obicei amuzant pentru martori este păstrat de unii chiar şi la vârsta maturităţii. Aceasta este imaginea pe care ne-o dă cu uşurinţă deputatul Florin Pâslaru. Social-democratul acuză Guvernul, mai exact pe Elena Udrea, de furt al iniţiativelor USL. Udrea va susţine o propunere legislativă privind reducerea TVA-ului pentru pachetele turistice la 9%. Pâslaru declară că în prezent este depus un astfel de proiect marca USL, deputatul gălăţean aflându-se printre iniţiatori. Social-democratul a declarat: ”Au început să fure din ideile noastre, cele ale PSD, şi aici mă refer direct la ceea ce a făcut doamna ministru Elena Udrea, care, cu mare pompă, a anunţat pe toate canalele de televiziune şi în ziarele centrale că intenţionează să facă o propunere legislativă prin care doreşte diminuarea TVA-ului la 9% pentru pachetele turistice. Acest proiect de lege a fost iniţiat de PSD şi spun acest lucru pentru că eu sunt coinţiator al acelui proiect de lege de acum două luni de zile. Acest proiect de lege se află în Parlament, deja s-a discutat la nivel de comisii, motiv pentru care nu ştiu de ce doamna Udrea vine acum şi spune «Veau să iniţiez un proiect de lege»”. Pâslaru susţine că situaţia expusă nu este singulară, ci reprezintă un obicei practicat şi de alte ministere: ”Ne fură proiectele. E un lucru rău, nedemn de actuala guvernare. Pe de altă parte, e normal pentru că nu ştiu ce să facă!”.
Ne reamintim însă că la prezentarea propunerilor de relansare economică, reprezentanţii de vârf USL îşi arătau disponibilitatea de a împărţi cu puterea ideile respective, cu motivaţia că bunul mers al ţării şi bunăstarea poporului primează în faţa asumării paternităţii ideilor salvatoare.