Campania de ecologizare iniţiată de "Let’s do it, Romania!", ce s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la nivel naţional, a avut rezultate pe măsură şi în Galaţi. Principalul scop al acestei campanii a fost acela de a conştientiza populaţia României cu privire la pericolul pe care îl reprezintă poluarea asupra mediului şi exact acest lucru a făcut şi consilierul local ALDE Galaţi, Mariana Pătraşcu care şi-a implicat şi fiul la acţiunea ce s-a derulat pe faleza de la Galaţi. ”Este o acţiune la care nu este suficient să participăm numai noi. Trebuie să ne responsabilizăm şi copiii să aibă grijă de mediul înconjurător. Eu, ca orice părinte, îmi doresc din suflet ca fiul meu să crească într-un mediu curat şi sănătos, de aceea, prin puterea exemplului, vreau ca el să înţeleagă că este foarte important să se implice în astfel de acţiuni”, ne-a declarat Mariana Pătraşcu.