Deputatul George Stângă a reafirmat angajamentul PNL de a sprijini dezvoltarea mediului de afaceri prin măsuri fiscale stabile și orientate spre investiții. El a subliniat că menținerea cotei unice de impozitare și a plafonului de 500.000 de euro pentru microîntreprinderi sunt priorități esențiale în programul de guvernare al partidului.
„Cota unică de impozitare reprezintă fundația unei economii moderne, capabilă să atragă investiții și să stimuleze inovația. Pentru următorii patru ani, obiectivul nostru este creșterea economiei prin susținerea capitalului românesc și prin menținerea unui mediu fiscal predictibil, atractiv pentru investitori”, a declarat George Stângă.
Candidatul PNL pentru Camera Deputaților a evidențiat că investițiile private sunt esențiale pentru creșterea economică, crearea de locuri de muncă și inovație. „Fără predictibilitate fiscală, inclusiv prin păstrarea cotei unice de impozitare, mediul de afaceri ar putea fi descurajat, ceea ce ar duce la stagnare economică. Este esențial să susținem investițiile, în special în contextul în care România are nevoie de infrastructură modernă și de dezvoltarea sectorului privat”, a completat el.
George Stângă a menționat și importanța sprijinirii micilor industriași, care au un rol semnificativ în diversificarea economiei și creșterea capacității de producție. Potrivit acestuia, micii antreprenori se confruntă frecvent cu dificultăți în accesarea capitalului pentru investiții în modernizare și extindere, fiind vulnerabili la fluctuațiile economice.
„Pentru a stimula dezvoltarea acestor afaceri, propunem scheme de sprijin care includ garanții de stat pentru acces la finanțare, granturi pentru investiții în tehnologii moderne și formarea angajaților. Aceste măsuri vor crește productivitatea și competitivitatea acestora, sprijinindu-le în adoptarea unor soluții sustenabile și inovative”, a precizat deputatul gălățean.
El a concluzionat că predictibilitatea și stabilitatea fiscală, alături de măsuri concrete de sprijin pentru afaceri, sunt esențiale pentru dezvoltarea României și atragerea investițiilor interne și externe.
Comandat de: Partidul Național Liberal – P.N.L. – filiala Jud. Galați. Cod de identificare al Mandatarului Financiar Coordonator atribuit de AEP: 11240002