Fostul consilier local PSD Aurelian Constantin, exclus înainte de alegerile locale din PSD Galaţi ca urmare a faptului că a fost unul din susţinătorii lui Nicuşor Ciumacenco la fotoliul de primar al Galaţiului, în condiţiile în care USL Galaţi îl sprijinea pentru fotoliul de edil şef pe liberalul Marius Stan, a decis să reintre în viaţa politică. Astfel, Constantin s-a înscris în Partidul Conservator Galaţi, unde se va ocupa de domeniul finanţe. „Am decis că nu este normal, după ce am fost exclus din PSD Galaţi, să stau deoparte, şi doresc să mă implic pentru a face ceva. În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţi ai PC Galaţi am decis să mă înscriu în acest partid. Am găsit oameni cu care pot discuta şi care au fost de acord cu ceea ce doresc să fac, deci acesta a fost motivul principal care a stat la baza acestei decizii”, ne-a mai declarat Aurelian Constantin. Acesta este simplu membru al PC Galaţi, după ce atunci când a fost în PSD Galaţi a fost consilier local şi preşedinte al comisiei de buget-finanţe în fostul Consiliu Local.